Am intrat în ultima săptămână de dinaintea lansării seriei Galaxy S25 și informațiile pe căi „neoficiale” sunt la tot pasul. Astăzi aflăm câteva detalii care confirmă, din nou configurația camerelor de pe două dintre cele trei modele ale seriei principale, cât și noi informații despre capabilitățile noi cu AI pe care Samsung le pregătește pentru noile sale flagship-uri. Bonus, avem și imagini la calitate înaltă cu cele trei telefoane, în toate culorile în care se vor vinde în magazinele de specialitate.
Galaxy S25+ și S25 Ultra vor avea camere aproape identice cu cele ale seriei S24
Tecnoblog a publicat câteva imagini promoționale cu noile modele Galaxy S25+ și Galaxy S25 Ultra, care oferă câteva informații clare despre capabilitățile camerelor și despre capacitatea bateriilor acestor două dispozitive.
Avem de a face cu un sistem cu trei camere pe Galaxy S25+, aproape neschimbat față de anii precedenți: 12 megapixeli pe ultra-wide, 50 megapixeli pe camera principală (cu zoom 2x prin crop) și zoom optic 3X de 10 megapixeli pe ultima cameră. Frontala oferă rezoluție de 12 megapixeli, iar bateria are aceeași capacitate de anul trecut: 4.900 mAh, cu redare video de 30 de ore, conform materialelor disponibile. Cel mai probabil și S25 „standard” va folosi același sistem de camere, dar va oferi o baterie mai mică.


În cazul Galaxy S25 Ultra, avem de a face cu o singură diferență față de anul trecut. Camera principală este încă de 200 megapixeli cu zoom 2x prin crop, un zoom optic 5x de 50 megapixeli, un zoom optic 3x de 10 megapixeli și, o nouă cameră ultrawide de 50 megapixeli. Modelul Ultra vine cu aceeași baterie de 5.000 mAh pe care am văzut-o în ultimii câțiva ani, care ar trebui să asigure 31 de ore de redare video.
Funcțiile AI noi vor permite realizarea de sarcini rapid în mai multe aplicații simultan
Atunci când vine vorba despre funcții AI noi, sunt menționate capabilități noi, în special legate de Google Gemini, care va putea să ofere interconectivitate între aplicații. De exemplu, poți să îi comanzi asistentului AI să extragă informații dintr-un clip de pe YouTube și să le noteze în aplicația Notes.


Funcția Now Bar, despre care am auzit deja atunci când a fost anunțat OneUI 7 va oferi, de asemenea, capabilități noi precum „Good Morning”, cu informații despre vreme și despre calitatea somnului, „For your route”, cu sugestii pentru redare de muzică și navigație, sau chiar avertizări despre expirarea iminentă a unui cupon de reduceri de pe mail, iar seara vei primi Night Summary, cu momente memorabile ale zilei, sau statistici despre efortul fizic înregistrat de smartwatch și/sau inel.
În cele din urmă, avem o selecție completă de imagini de presă cu Galaxy S25, Galaxy S25+ și Galaxy S25 Ultra, în toate variantele de culoare, publicate de cel mai celebru leaker din tech, Evan Blass, pe care le atașăm mai jos.
Galaxy S25




Galaxy S25+




Galaxy S25 Ultra



