Este uimitor cât de multă performanță de procesare avem cu noi în fiecare zi, dacă un simplu smartwatch vechi de trei ani poate să ruleze emulatoare de jocuri de console. Un utilizator de pe Reddit care activează sub numele „ZenonDsingk”, a publicat pe subreddit-ul GalaxyWatch fotografii cu ceasul său Galaxy Watch5 rulând jocuri precum God of War: Chains of Olympus, sau GTA: Vice City Stories, sub emulatorul de PlayStation Portable, PPSSPP. Acesta a mai demonstrat și alte jocuri de Android, precum Clash of Clans și Clash Royale rulând pe ceas, cât și aplicația Steam Link, care permite streaming de jocuri de pe un PC prin rețeaua locală.
Ceasurile moderne, precum Galaxy Watch au destulă putere pentru a rula jocuri, emulatoare și aplicații „complete” de Android
Galaxy Watch5 nu este un ceas tocmai nou, iar hardware-ul său era destul de „depășit” pentru ceasuri chiar și la momentul lansării. Totuși, acel chipset Exynos pentru smartwatch-uri are destulă putere de procesare CPU și un GPU destul de puternic chiar și pentru a putea emula jocuri de PSP la viteză nativă sau chiar mai mare. Se pare că multe dintre jocuri pot rula pe acest simplu ceas chiar și la 60 de cadre pe secundă, pe când titlurile mai pretențioase, precum God of War ating un maximum de 30 de cadre pe secundă.
Pentru a putea rula aceste aplicații în format APK, acesta a trebuit să folosească aplicația de dezvoltare ADB (Android Debug Bridge) și să facă transferul prin Wi-Fi de pe un computer pe ceas, după care acestea au putut fi instalate asemeni aplicațiilor obișnuite de Android. Galaxy Watch5 rulează WearOS, care este la rândul său o versiune „wearable” de Android, deci există compatibilitate nativă cu aplicații de Android.
Există însă puține motive să rulezi jocuri 3D pe un ceas, întrucât ecranul este prea mic, iar suprafața touch este inconfortabilă pentru controlul acestora. Un controller Blueetooth rezolvă asta, spune ZenonDsingk. De altfel, nici ecranul rotund nu este tocmai optim pentru astfel de jocuri, colțurile ecranului fiind decupate.
Acesta este însă un experiment bun care ne demonstrează că deși în fiecare an apar telefoane și smartwatch-uri cu procesoare din ce în ce mai performante, probabil că nu avem nevoie de toată acea performanță. Dacă astfel de jocuri complexe pentru vremea lor pot rula acum chiar și pe un procesor de ceas de acum câțiva ani, este clar că procesoarele și GPU-urile telefoanelor de top sunt rareori utilizate la maximum. Ba mai mult, dezvoltatorii de jocuri și aplicații ar putea să nu se mai obosească să își optimizeze software-ul, lăsând puterea brută din aceste dispozitive să preia „munca” grea.