Alternative open source gratuite la programe și abonamente scumpe

Alternative open source gratuite la programe și abonamente scumpe

Scris de | 21 iulie, 2025

Microsoft 365, Adobe Creative Cloud, Google Workspace, Meta Business… astea-s numele care domină piața software în ultimii ani și care ne inundă ecranele cu spam și conținut de slabă calitate, ne fură datele și ne promit pe cuvânt de cercetaș că sunt cele mai bune soluții pe domeniile lor. Dar dacă v-aș spune că pentru fiecare Photoshop și Word la care nu poți renunța din obișnuință, există deja o alternativă open source gratuită care nici nu îți fură datele, și nici nu-ți bagă reclame sau abonamente pe gât?

Probabil că v-ați prins și din titlu, astfel nu cred că este vreo surpriză pentru cineva că astăzi vom discuta despre software open-source: sau cum să-ți folosești PC-ul gratuit în 2025 fără să încalci legea, sau să îți pui sistemul în pericol? Eu sunt Marinake, iar voi urmăriți un material marca Connect România. Să fie intro!

Ce înseamnă open-source?

Calculatoarele, PC-urile, sau oricum vreți să le numiți sunt o pasiune pentru cei mai mulți dintre noi, făcând abstracție de la faptul că ne ajută la muncă și-au devenit parte integrală din meseriile unora. Și cum hobby-urile nu sunt despre bani, mulți oameni își publică creațiile gratuit pe internet, cu tot cu codul sursă pe care l-au dezvoltat. În acel moment, o aplicație poate fi numită open-source, întrucât este la liber pe net și oricine o poate descărca și-o poate bibili după bunul plac.

Open-source pot fi atât aplicațiile simple, precum editoarele de text, dar și chestii complexe precum sisteme de operare sau jocuri video. Sunt sigur că mulți dintre voi ați auzit și despre Linux, care este o familie de sisteme de operare bazate pe același cod de bază. Și cum toată lumea poate umbla în el, oferta de sisteme de operare bazate pe kernel-ul de Linux este imensă. Ai distribuții de Linux pentru creatori de conținut, ori pentru gameri, sau chiar și pentru mega-fanii Justin Bieber.

Și nu doar că exită variante pentru oricine, dar comunitatea este formată numai din curioși și pasionați, astfel orice membru nou este primit cu brațele deschise și ajutat în călătoria sa pe apele open-source ale WWW-ului. Dar este important să nu încurcăm oalele aici; open-source înseamnă mereu gratuit, dar un soft oferit gratuit NU este mereu open-source. Deci pentru astăzi, soluțiile precum Google Docs în loc de Microsoft Office nu se încadrează. Poate nu te costă niciun ban să accesezi serviciile Google, dar plătești cu identitatea pe care platforma ți-o vinde către providerii de reclame. Nu-ți ia bani din portofel, dar nici complet gratuit nu vine.

Aceeași poveste este și cu softurile gratuite, precum DaVinci Resolve de la Blackmagic care este pe model freemium. Poți accesa funcțiile de bază și nu te limitează nimeni cu un timer, dar scoți maxim 4Kla 60FPS, fără culori pe 10 biți și cu o plajă limitată de unelte și efecte la dispoziția ta.

DaVinci Resolve 20

Știu și că articolul ăsta este o situație de genul „fă ce zice popa, nu ce face popa” întrucât folosesc serviciile Google intensiv pentru la muncă, dar asta se întâmplă din comoditate și pentru că nu-mi pasă în mod special să păstrez anonimitatea – deja-s peste tot pe YouTube de câțiva ani, ce naiba să mai ascund? :))

Softuri comune

Am vrut să mi-o ard Cabral și să întreb o sută de români care-s cele mai comune softuri pe care le folosesc, dar am fost presat de timp și-am căutat pe Google. Iar ce am descoperit a fost că cele mai comune tipuri de aplicații pe care le regăsim instalate pe PC-urile noastre sunt următoarele: browsere web, aplicații de productivitate, media & entertainment, aplicații cu care vorbim pe net, dar și softuri specializate precum softurile de programare sau organizatoarele de fișiere.

Navigatoare de internet

Așa că le-am împărțit și eu pe categorii pentru înșiruirea care urmează, prima categorie fiind cea dedicată navigatoarelor web. Aici treaba este tricky pentru că cele mai multe dintre browsere sunt open-source, inclusiv Google Chrome. Este aproape ca la distrourile de Linux, că ai atât de multe browsere că nici nu știi ce să alegi. Dar dacă vrei ceva mai open-source, clar nu instalezi Chrome sau Firefox, întrucât amândouă sunt softurile de bază și mai includ niște recoltare și distribuție de date personale, o reclamă, una-alta.

Brave Browser

Dacă îți place Google Chrome, cele mai bune alternative bazate pe codul de bază Chromium sunt Brave și Vivaldi. Ambele prioritizează anonimitatea online și siguranța datelor utilizatorilor, fără să pierzi lucrurile care-ți plac de la browser-ul Google. Dacă ești în cealaltă tabără și preferi Mozilla Firefox, îmi pare rău pentru tine. Zilele în care Firefox era un browser de încredere au apus de mult, iar astăzi alternativele construite pe baza acestuia sunt mult mai atrăgătoare. Cea mai populară recomandare printre pasionații de open-source ar fi Librewolf aici.

Aș mai avea eu o recomandare, însă p-asta luați-o cu asterixul de rigoare. Este vorba despre TOR Browser cu care puteți accesa și site-uri de tip onion, adică puteți explora liniștiți dark web-ul. Numai că-n cazul lui TOR, funcțiile cu care vine dotat îl fac un browser lent care nu-i prea potrivit pentru utilizare de zi cu zi. Protocolul pe care se bazează este făcut de armată, deci este securizat binișor.



Brave Browserhttps://brave.com/download/
Vivaldi https://vivaldi.com/
LibreWolf https://librewolf.net/
TOR Browserhttps://www.torproject.org/download/

Office și productivitate

Următoarea categorie este cea legată de suitele office. Cei mai mulți folosesc Microsoft Office, mai ales că e de departe cea mai populară și bine integrată soluție. Dar de când a trecut la modelul de abonament, lumea a început să se distanțeze oleacă de soluția de la Microsoft, astfel că alternativele prind avânt. Și cum am descalificat Google Workspace complet de aici, varianta pe care o recomand este Libre Office.

LibreOffice

Am încercat de-a lungul timpului și OpenOffice, cât și alte soluții mai puțin cunoscute, dar pentru mine LibreOffice a reușit mereu să livreze ce-aveam nevoie. „Word-ul” din Libre este foarte bun și face cam tot ce vreau, iar partea de Excel e destul de puternică cât să poți lucra cam tot ce-ai nevoie în el la un nivel de utilizator casnic. Pentru munca într-o corporație, este posibil să fie nevoie să folosești încă soluțiile Microsoft sau Google.



Libre Office https://www.libreoffice.org/

Media & Entertainment

Pe zona de media avem iarăși, o pletoră de alegeri, dar cea mai populară soluție open-source rămâne, fără doar și poate, VLC Media Player. Dacă vrei doar să te uiți la filme relaxat, asta e cea mai bună soluție de pe piață. Știe să redea și blu-ray-uri, suportă majoritatea formatelor și vine un pachet de codec-uri destul de stufos.

Însă pe zona de redare video format HDR a început să prindă aripi în ultima perioadă, astfel player-ul MPC-HC combinat cu plugin-ul madVR îți oferă cam cea mai bună redare în HDR pe Windows pe care o poți obține, iar procesul de setup nici măcar nu este atât de dificil pe cât m-am așteptat.

MPC-HC

Și chiar dacă VLC-ul face deja o treabă bună pentru redarea de muzică, dacă vrei ceva dedicat și pe bucata asta, poți descărca oricând player-ul audio Strawberry care este compatibil cu majoritatea formatelor audio, știe să genereze playlist-uri și să organizeze frumos piesele din colecția ta, și se conectează la servicii precum last.fm pentru a-ți putea documenta călătoria muzicală de-a lungul timpului. Asta e mai de tocilari așa, dar dacă sunteți pasionați e o combinație tare.



VLC Media Player https://www.videolan.org/
MPC-HChttps://mpc-hc.org/
madVR https://www.videohelp.com/software/madVR
Strawberry Musichttps://www.strawberrymusicplayer.org/

Comunicare

Pe partea de aplicații de comunicare, din păcate nu ne putem lipsi de soluții precum WhatsApp sau Facebook Messenger, iar serviciile precum Zoom și Teams sunt lansate de corporații mari. P-astea, fie că vrei sau nu, nu prea ai cum să le ocolești. Dar asta nu înseamnă că și adresa de mail trebuie să o ai înregistrată la un astfel de serviciu. Și din fericire, pentru mail-uri există soluții o grămadă.

Thunderbird

Poate că unii vă logați cu Outlook, sau direct din browser, dar dacă vrei să ai toate cele mai bine organizate și nu-ți plac reclamele care se strecoară printre mail-urile primite, poți oricând să îți descarci Thunderbird. Aplicația asta suportă orice adresă de mail, indiferent că vorbim despre Yahoo!, Gmail sau vreo adresă proprie de genul contact@ixulescu.ro. Interfața grafică e curățică, nu primești reclame și ai acces la o droaie de extensii care să te ajute să-ți personalizezi și mai mult experiența de utilizare.



Thunderbird Mailhttps://www.thunderbird.net/en-US/

Software specializat

Toate bune și frumoase, iar dacă vrei să-ți folosești PC-ul pentru sarcini d-astea uzuale găsești alternative open-source o grămadă. Dar ce te faci dacă vrei să editezi ceva rapid în Photoshop, sau dacă vrei să începi o carieră de creator de conținut și nu îți permiți să dai banii pe o licență Adobe?

Kdenlive

Hai să începem cu astea de editat video. Iar răspunsul cel mai simplu aici, mai ales pentru cei care vor să editeze video, este evident DaVinci Resolve de la Blackmagic. Softul oferă și-o variantă gratuită destul de puternică ce îți permite să faci edit de bază, fără să te limiteze la un număr anume de utilizări sau la un time–trial. Iar dacă îți dorești totuși ceva open-source care nu te blochează după un pay-wall, am auzit multe lucruri bune despre Kdenlive, un proiect care a luat naștere în 2003 și a evoluat în cel mai tare editor video complet gratuit de pe piață.

Pe partea de manipulare de fotografii, Photoshop obișnuia să fie cea mai tare variantă de pe piață. Dar țin minte și-acum că prima alternativă reală pe care am testat-o pentru softul de la Adobe a fost GIMP. Și se pare că-n 2025 tot ăsta este cel mai relevant, iar în combinație cu add-on-ul PhotoGIMP 3 ai parte de o experiență de utilizare foarte similară cu Photoshop. Iar suita Adobe non-Adobe este completată de Inkscape care înlocuiește Illustrator-ul, dar și darktable care se va ocupa de manipularea fotografiilor RAW la fel ca și Lightroom.

GIMP

Iar astea-s alea mai comune de care se lovesc cei mai mulți dintre noi. Asta nu înseamnă că alternativele open-source pentru softuri populare sau scumpe se opresc aici. Alt exemplu este blender care înlocuiește 3dsMax, ori FreeCAD care înlocuiește AutoCAD, sau Notepad++ care ia editorul de text din Windows și-l face fluent în câteva limbi de programare uzuale. Este fenomenal pentru editat fișiere de config pentru jocuri, modding și alte nebunii de genul.



GIMP https://www.gimp.org/downloads
PhotoGIMP V3https://github.com/Diolinux/PhotoGIMP
kdenlive https://kdenlive.org/
Inkscape https://inkscape.org/
darktable https://www.darktable.org/
Blender https://www.blender.org/
FreeCAD https://www.freecad.org/
Notepad++https://notepad-plus-plus.org/

La finalul zilei, consider că asta este parte din frumusețea unui PC. Nu este despre Windows, Mac sau ce prostie de sistem de operare rulează. Nu e nici măcar despre jocuri, sau modurile în care folosești un PC, ci strict despre libertatea de a alege. Asta am vrut să demonstrez și cu acest video, iar proiectele dezvoltate de voluntari și întreținute de oameni simpli au crescut atât de mult încât se pot numi adevărate alternative.

Softurile pe care le-am enumerat aici pot fi utilizate fără nici un fel de problemă și la serviciu, deci nu va trebui vreodată să-ți faci griji despre controale sau alte chestii de genul. Și per total, există viață după Windows și marile corporații – doar că trebuie să fii oleacă mai aventuros ca s-o descoperi.

Etichete: , , , , , ,