OnePlus a prezentat designul noului OnePlus 16 și a deschis rezervările pentru telefon în China. Modelul apare în trei variante de culoare, iar configurațiile ajung la 16 GB RAM și 1 TB de stocare. Prezentarea oferă primele detalii oficiale despre aspectul viitorului flagship, dar fără anumite detalii importante precum prețurile și configurația hardware completă.
OnePlus 16 păstrează modulul foto pătrat
Designul continuă direcția generației precedente, cu un modul foto pătrat, amplasat în colțul din stânga sus al spatelui. Acesta grupează trei camere și un bliț LED, iar telefonul are colțuri rotunjite și un buton AI personalizabil pe latura stângă. Cele trei variante sunt prezentate în surse sub denumirile Tomorrow’s Starlight, Dark Forest și Martian Masterpiece. Imaginile oficiale arată un finisaj deschis, unul foarte închis și o versiune în nuanță de cupru.




Tomorrow’s Starlight se diferențiază prin elementele luminoase integrate în spate, care pun în evidență inscripții și coordonate cu tematică astronomică, cu efect de iluminare care pulsează. iar postarea oficială OnePlus evidențiază și o textură care schimbă reflexiile odată cu unghiul din care este privit telefonul. Producătorul promovează pentru această versiune un finisaj al sticlei numit „silk glass”, despre care susține că rezistă la urmele de amprente. Configurațiile anunțate sunt 12 GB RAM cu 256 GB sau 512 GB stocare și 16 GB RAM cu 512 GB sau 1 TB.
Bateria de 9.000 mAh și camera de 200 MP rămân neconfirmate
Pe baza informațiilor apărute anterior, OnePlus 16 ar putea integra o baterie de 9.000 mAh și o cameră principală de 200 MP, cu senzor de tip 1/1,4 inch. De asemenea, se vorbește prin zvonuri despre încărcare la 100 W prin cablu și 50 W wireless, plus două camere de 50 MP, una ultrawide și una telephoto cu periscop.

Ecranul ar putea fi un OLED plat BOE X4, cu refresh rate de 165 Hz în interfață și până la 185 Hz în jocuri optimizate special pentru el. Procesorul ar urma să fie un viitor flagship Qualcomm, Snapdragon 8 Elite Gen 6 Pro (sau Snapdragon 8 Elite Extreme Gen 6?). Luna octombrie ar fi fereastra estimată de lansare, iar pagina oficială din China permite rezervarea telefonului, fără să ofere o dată exactă. Lansarea în afara Chinei este însă incert.
OnePlus a oprit lansările de produse noi în Europa și America de Nord, motiv pentru care o lansare în România este momentan greu de confirmat.