OPPO lansează căștile Enco W31 și Free

Căștile wireless OPPO Enco W31 și OPPO Enco Free vor fi disponibile în România în a doua jumătate a lunii mai.

Scris de | 14 mai, 2020
OPPO lansează căștile Enco W31 și Free

Căștile OPPO Enco Free și Enco W31 completează experiența de utilizare a celor mai noi smartphone-uri ce vor fi disponibile anul acesta pe piața din România, respectiv Find X2 sau Reno 3 Pro 5G. OPPO Enco Free: perechea perfectă a smartphone-ului tău

Căștile OPPO Enco Free au o durată de redare de până la 25 de ore, sunt rezistente la apă, având certificarea IPX4, și se pot conecta automat cu un smartphone imediat ce cutia de încărcare a fost deschisă. Mai mult, pentru a răspunde preferințelor utilizatorilor legate de stabilitate și confort, căștile au două tipuri de capete – semi-in ear și in-ear. Căștile au un sistem de conexiune Bluetooth binaural cu latență scăzută, care transmite sunetul simultan către ambele urechi. Această caracteristică vine ca o soluție utilă pentru problemele de sincronizare ale sunetului des întâlnite de utilizatori, mai ales când vine vorba de gaming pe telefon.

 

 

Pentru a îmbunătăți claritatea sunetului în timpul apelurilor, căștile OPPO Enco Free utilizează un algoritm AI de neutralizare a sunetului și microfon dual  cu tehnologie beamforming. Pe parcursul apelului, se face o analiză a spectrului de intensitate a sunetului pentru a înlătura zgomotele nedorite și a transmite doar vocea utilizatorului. O altă funcție, care face ca OPPO Enco Free să fie unele dintre cele mai attractive căști wireless disponibile în momentul de față, este cea de glisare și atingere pentru a controla nivelul sunetului și a gestiona apelurile. Astfel, utilizatorii pot controla volumul sau schimba piesele prin simpla glisare în sus sau în jos pe oricare dintre căști și pot gestiona apelurile printr-o simplă atingere, iar, printr-o apăsare mai lungă, pot activa orice asistent de voce existent pe un smartphone.

OPPO Enco W31: căștile inteligente care „dezlănțuie” puterea muzicii

 Căștile wireless OPPO Enco W31 reprezintă o alternativă acesibilă și integrează sistemul de conexiune Bluetooth binaurală cu latență scăzută, fiind compatibile cu majoritatea smartphone-urilor de pe piață. Mai mult, căștile EncoW31 au un design in-ear sigur, o rezistență ridicată la apă și praf ceea ce le face potrivite chiar și pentru cei mai active și dinamici utilizatori. Ele folosesc diafragme termoplastice compozite din poliuretani (TPU) și diafragme grafene concepute pentru a îmbunătăți răspunsul frecvenței.

Utilizatorii pot alege între două moduri audio: unul special conceput pentru muzica pop și clasică având o egalizare audio aplicată întregului interval de frecvență; și unul pentru muzica rock și EDM, care scoate în evidență frecvențele joase ale basului. În plus, căștile sunt potrivite pentru orice activitate exterioară având un sistem de minimizare a zgomotului produs de vânt, două microfoane interne cu o sensibilitate ridicată pe ambele părți și un algoritm de noise-cancellation special conceput pentru a înlătura zgomotele de fundal în timpul apelurilor.

 

 

Etichete: