Imagini cu un presupus smarpthone pliabil Xiaomi au aparut pe internet

Scris de | 15 ianuarie, 2021
Imagini cu un presupus smarpthone pliabil Xiaomi au aparut pe internet
foto via @gsmarena.com

În ultimul an, industria tehnologică a cunoscut o dezvoltare treptată a telefoanelor pliabile, producătorii căutând o nouă nișă de produse. Dacă până acum ceva timp smartphone-urile de top au sosit pe piață cu ecrane din ce în ce mai mari, de data aceasta s-au lansat telefoane cu design și format considerabil mai mic. 

Samsung, Motorola și Huawei au lucrat la modele pliabile până in prezent și s-au bucurat de un succes moderat, dar se pare că li se va alătura și compania Xiaomi.

Producătorul chinez pare să facă progrese constante în această direcție, deoarece imagini cu un telefon de genul Samsung Galaxy Fold cu MIUI 12 au fost surprinse într-un metrou în China. Imaginile înfățișează un dispozitiv fără cameră de selfie sus sau jos, având tasta de pornire și butonul de reglare a volumului pe partea dreaptă.

Nu este prima dată când auzim că Xiaomi intenționează să meargă în direcția pliabilelor. În decembrie, specialiștii din industrie au dezvăluit că este posibil să lanseze unul în 2021, alături de Oppo, Vivo și poate chiar Google.

Etichete: , ,

Sursa: Xiaomi foldable phone prototype leaks in spy photos

Despre: Lavinia Floroiu

Pasionată de beauty, nutriție, mașini, dar și de tehnologie, m-am regăsit într-o lume a bărbaților să prezint partea frumoasă a gadget-urilor. Îmi place să schimb regulile jocului, să demonstrez că se poate să fii tech girl și să îmbini pasiunile, iar important este primul pas. Sunt fan mere, cele de grădină și cele Apple și mare susținătoare a stilului de viață healthy. „The game’s not big enough unless it scares you a little. Wait a minute!” este motto-ul cu care veți fi întâmpinați pe website-ul meu și cel după care mă ghidez zi de zi.