Top 5 telefoane de luat în calcul din oferta Vodafone (iulie 2021)

Scris de | 30 iulie, 2021
Top 5 telefoane de luat în calcul din oferta Vodafone (iulie 2021)

Mai tot timpul, operatorii de telefonie se întrec în oferte care mai de care mai interesante pentru a le atrage atenția clienților proprii, dar și ai competiției. Unul dintre acești operatori care caută să introducă oferte cât mai bune la telefoane este Vodafone, iar noi am aruncat o privire în magazinul lor virtual pentru a alege cinci device-uri care merită luate în calcul, dacă te interesează să treci la un telefon nou.

Cinci telefoane de luat în calcul din oferta Vodafone (iulie 2021)

Samsung Galaxy A52 4G

Samsung Galaxy A52 4G este unul dintre cele mai recente midrange-uri lansate de producătorul sud-coreean și reprezintă un pachet excelent pentru oricine vrea un telefon competent, capabil să facă față la mai toate task-urile de zi cu zi. Cu un ecran Super AMOLED mare, de 6,5 inci, 6GB de memorie RAM și 128GB de stocare, Galaxy A52 4G este un telefon despre care îți va fi greu să te plângi. Vodafone spune că este disponibil la ei la cel mai bun preț din online, adică 305 euro, iar asta înseamnă că dacă îl găsești în altă parte mai ieftin, operatorul îți va restitui diferența de preț. Dacă vrei să afli mai multe despre telefon, poți verifica și review-ul nostru, dar și un test comparativ cu celelalte midrange-uri lansate de Samsung anul acesta (ambele făcute cu varianta de 5G, însă care are specificații aproape identice cu cea 4G).

Huawei P40 Pro 5G

Dacă lipsa serviciilor Google nu constituie o problemă pentru tine, atunci ai putea arunca un ochi la un Huawei P40 Pro – imediat ce acesta revine în stoc. Numit de mulți un „camera phone”, un lucru este cert despre P40 Pro – are una dintre cele mai bune camere pe care le poți găsi pe smartphone-uri, chiar și la un an de la lansare. Vodafone îl are în oferta sa la un preț de 678 de euro.

iPhone 12 5G

iphone violet

Pentru cei care nu concep alte telefoane în afară de cele făcute de Apple, Vodafone are o ofertă destul de bogată, iar din aceasta noi am ales să remarcăm iPhone 12 5G, unul dintre mezinii ultimei serii lansate de compania din Cupertino. Asta și pentru că Vodafone are în oferta sa varianta mov, recent lansată, disponibilă atât cu 64GB de stocare, cât și cu 128GB și pornind de la un preț de 900 de euro. Nu, nu este unul ieftin, dar fanii Apple știu deja la ce să se aștepte. Dacă ești nehotărât cu privire la ce poate acest telefon, îți poți face o părere citind review-ul nostru despre iPhone 12 Mini (disponibil și el în oferta Vodafone), adevăratul mezin al seriei, care are însă performanțe excelente – astfel, fratele mai mare ar trebui să impresioneze și el.

Xiaomi Mi 10T Pro 5G

Chinezii de la Xiaomi au cunoscut în ultimii ani o creștere monumentală, inclusiv în România, acolo unde compania a adunat o mulțime de fani. Așadar, e firesc ca mulți să se gândească la încercarea unui telefon Xiaomi, iar un punct bun de pornire este Xiaomi Mi 10T Pro, un dispozitiv cu o cameră de 108MP, 8GB de memorie RAM și stocare de 128GB, disponibil în oferta Vodafone la prețul de 492,10 euro. Printre specificații mai amintim și o baterie foarte mare, de 5000mAh, și o rată de refresh de 144Hz, pentru o fluiditate crescută în aplicații.

Oppo A53

În fine, avem și o variantă pentru cei care vor un telefon până în 1000 de lei – Oppo A53. Lansat în august anul trecut, acesta este un dispozitiv cu un raport bun calitate-preț, ce oferă 4GB de memorie RAM și 128GB de memorie de stocare, la pachet cu un ecran de 90Hz. Ecranul nu este extraordinar, cu cei 720p rezoluție, însă alte caracteristici, precum bateria de 5000mAh, s-ar putea să te convingă să îi dai o șansă. Vodafone îl oferă la prețul de 162 de euro, și Oppo A53 face parte, la fel ca Samsung Galaxy A52 4G, din programul „cel mai bun preț din online”.

Etichete: , , , , , , , , ,