REVIEW Motorola Defy – Revenirea Motorola pe piața telefoanelor rugged

REVIEW Motorola Defy – Revenirea Motorola pe piața telefoanelor rugged

Scris de | 26 august, 2021

În urmă puțin mai mult de o lună, Motorola lansa oficial Motorola defy, primul său telefon rugged realizat în colaborare cu Bullitt (compania care se află și în spatele telefoanelor CAT), un device care a ajuns și în mâinile noastre și pe care am petrecut cea mai mare parte a câtorva săptămâni. 

A fost o experiență cu bune, cu inconveniențe, cu plusurile și minusurile pe care le aduce un telefon rugged, lucruri pe care le voi detalia în rândurile următoare.

În primul rând, trebuie să menționez ce găsești în cutie – pachetul este standard până într-un anumit punct, cu încărcător și cablu de încărcare, însă pe lângă acestea vei primi și o curea, pe care o poți atașa de centură sau de echipamentul de lucru, pentru a fi sigur că nu vei pierde sau scăpa telefonul. E un accesoriu interesant, pe care cu siguranță cei care lucrează la înălțime sau în condiții mai dificile, unde ai nevoie de atenție aproape permanentă și de folosirea ambelor mâini, îl vor aprecia. Personal însă, nu l-am utilizat aproape deloc.

Aspect mai puțin „rugged” decât te-ai aștepta

Primul contact cu telefonul este un moment extrem de interesant. Dacă ești obișnuit cu smartphone-uri subțiri, flagship-uri, așa-numite „flagship killere” sau chiar midrange-uri mai de top, o să fii imediat uimit de dimensiunile sale – are o grosime de 10,9mm, cu un spate care are rol de husă, fiind totuși extrem de plăcut la atingere, texturat, cu un model interesant de linii diagonale. Trebuie însă să realizezi că această dimensiune este perfect normală pentru un telefon rugged, acestea dispunând mai tot timpul de construcții mai solide, pentru a putea face față căzăturilor și diferitelor lovituri pe care e posibil să le „încaseze”.

În termeni de greutate însă, Defy este mult mai ușor decât alte smartphone-uri rugged care mi-au trecut prin mână. La 232 de grame și cu un cadru din plastic, se apropie ușor de greutatea unui telefon obișnuit și lucrul acesta este cu siguranță de apreciat. 

Deci spatele se prezintă foarte bine, cu acea „husă” texturată și cu ansamblul camerelor plasat central, deasupra unui senzor de amprentă cu logo-ul Motorola (da, Defy are senzor de amprentă pe spate, lucru care m-a bucurat enorm!). Fața însă, lasă puțin de dorit, deoarece pare că a fost „furată” de pe un telefon lansat cu ani în urmă – bărbie mare, margini mari și un „breton” pe măsură. Din nou însă, este un lucru obișnuit pentru un telefon rugged, care sacrifică de multe ori aspectul pentru funcționalitate. Mai simplu spus, cei care vor cumpăra acest telefon nu vor fi cu siguranță interesați de cât de mari sunt „bretonul” sau bărbia.

Display-ul și testele de rezistență

Display-ul este un IPS LCD de 6,5 inci, cu rezoluție 720 x 1600 de pixeli – un alt punct în care s-au făcut niște concesii, pentru a putea atinge un preț mai mic. Spun asta pentru că ecranul este totuși acoperit de Gorilla Glass Victus, cea mai puternică și rezistentă sticlă a celor de la Corning, pe care o găsești de obicei pe flagship-uri. Asta arată cât de important este ca acest telefon să fie rezistent, și am vrut și noi să vedem Motorola Defy se încadrează măcar în parametrii anunțați de compania americană (deținută de Lenovo). 

Așadar, Motorola Defy are un standard militar de protecție MIL-SPEC 810H, iar producătorul său spune că poate rezista la căderi pe beton de până la 1,8 metri înălțime, și mai vine și cu un standard IP68 de rezistență la praf și apă (poate fi scufundat până la 1,5 metri timp de 35 de minute). Și pentru că nu e bine să ai tot timpul încredere în ceea ce e scris pe hârtie, am decis să facem și noi propriul nostru drop test – așadar, i-am dat drumul de la 3 înălțimi diferite – 0,5 / 1/ 1,5 metri – pentru a vedea dacă ceea ce spun cei de la Motorola se traduce de pe hârtie în practică.

Primele urme de zgârieturi au venit la drop-ul de un metru pe beton, în timp ce drop-ul de 1,5 metri a lăsat alte câteva zgârieturi minore pe „spatele-husă” și ceva praf – telefonul funcționează însă în continuare fără probleme, iar drop-urile pe parchet nu i-au lăsat nicio urmă. Nu am mers până la cei 1,8 metri care reprezintă maximul din parametrii Motorola, însă sunt destul de sigur că și acolo Defy ar supraviețui fără probleme. Putem spune astfel că Defy se achită de sarcinile „rugged” cu brio. Însă cum rămâne cu partea de smartphone?

Ei bine, revin puțin la ecran pentru a menționa că, în mod evident, rezoluția de 720p nu îi face tocmai cinste acestui device, iar vizionarea de conținut – de pe Netflix, YouTube sau orice altă platformă video nu o să fie extraordinară. Ar trebui să fie însă suficient dacă vrei să vezi ceva în drum spre muncă sau în pauze, iar faptul că Motorola nu a inclus acel aspect ratio special al său pe Defy îți va permite să vezi conținutul mai bine, fără să „pierzi” din marginile imaginii.

Android 10 Enterprise

În ceea ce privește sistemul de operare, vei remarca o altă diferență față de telefoanele „obișnuite”. Defy vine cu Android 10 Enterprise, adică acea latură a OS-ului care îți aduce mai mult aplicații pentru muncă și îți permite inclusiv „împărțirea” dispozitivului în două, ca și cum ai avea un smartphone pentru muncă și unul personal. Mărturisesc că a fost prima mea experiență pe Android Enterprise, sau cel puțin prima de care îmi aduc aminte și, deși diferențele nu sunt deloc mari față de un Android normal, cred că merită un articol în sine despre tot ceea ce îți permite și ce aduce în plus față de versiunea „vanilla”. Așadar, look out for that! 🙂

Revenind însă, câteva cuvinte despre performanță, care este asigurată de un Snapdragon 662, realizat pe 11nm și cu opt nuclee (la care se alătură un GPU Adreno 610). Telefonul are și 4GB de memorie RAM, respectiv 64GB de memorie de stocare. Nu sunt cifre impresionante dar, din nou, nu trebuie să fie – deși cred că Motorola ar fi putut strecura mai multă stocare totuși pentru acest telefon, în cazul în care cineva trebuie să filmeze foarte des la locul de muncă, sau să facă o mulțime de poze. Din fericire, există posibilitatea de a folosi un card SD.

Cameră și autonomie

Camera principală este cam singura care merită atenție de pe acest dispozitiv și probabil va fi și cea pe care utilizatorii o vor folosi cel mai mult. Are 48MP, f/1.8 și vine cu PDAF, adică Pixel Dual Auto Focus, dar, cel mai important, are o calitate suficient de bună pentru a putea fi utilizată atât în scenarii de muncă, cât și în timpul liber. E o cameră corectă, nu te va surprinde, dar nici nu te va dezamăgi și are o acuratețe a culorilor destul de bună.

Celelalte camere de pe spate sunt un macro de 2MP cu f/2.4 și un senzor de adâncime, tot de 2MP și tot cu f/2.4. Pe față există o cameră de selfie de 8MP cu f/2.2, iar în privința înregistrării, Defy poate capta imagini la 1080p cu 30 de cadre pe secundă.

Revin puțin la senzorul de amprentă pe spate, acel lucru care m-a bucurat enorm atunci când am văzut prima oară specificațiile lui Motorola Defy. Sunt un mare fan al senzorului de amprentă pus pe spate, cred că am mai menționat acest lucru în câteva rânduri, iar cel de pe Motorola Defy e rapid, răspunde foarte bine și, cel mai important, este plasat într-o poziție firească (!).

Încheiem cu capitolul autonomiei, acolo unde Defy excelează, pentru că este și obligat să facă asta, prin natura sa de rugged phone. Avem 5000mAh, care, la un ecran de 720p și cu o utilizare moderată, te vor ține cu siguranță două zile. Încărcarea este și ea satisfăcătoare, Defy având fast charging pe 20W. 

Concluzia connect

Motorola Defy este un telefon rugged extrem de interesant, și o variantă de luat în considerare de către cei care au nevoie de un astfel de dispozitiv. La un preț de aproape 1500 de lei, nu este cu siguranță cel mai ieftin astfel de telefon, însă rămâne în parametrii accesbili și oferă suficient de multe lucruri bune pentru a putea fi utilizat alternativ și ca telefon personal. Bineînțeles, rezistența sa rămâne cel mai important punct forte, însă camera principală și autonomia sunt și ele elemente foarte atractive pentru un utilizator de telefoane rugged.

Plusuri

  • Aspectul este unul diferit de al majorității telefoanelor rugged, datorită spatelui texturat.
  • Integrarea Android 10 Enterprise și posibilitatea, mult simplificată, de a crea spații diferite pe același telefon, fiind astfel posibil să îl utilizezi și ca dispozitiv personal, precum și ca unul de muncă.
  • Autonomia, care în combinație cu un ecran de 720p va face ca telefonul să ajungă la cele două zile de autonomie promise în marea majoritate a timpului.
  • Camera principală, neașteptat de bună pentru un rugged phone.

Minusuri

  • Ecranul - doar 720p este puțin dezamăgitor în 2021, fie că vorbim de un rugged phone sau nu.
  • „Camerele” de 2MP nu pot fi recomandate utilizării, fiind mult sub principală.
  • Stocarea de 64GB nu e tocmai suficientă - din fericire, există opțiunea de a adăuga un card SD.