Motorola Edge 30 Pro se lansează pe 24 februarie, îi vedem stylusul şi husa Folio

Scris de | 12 februarie, 2022
Motorola Edge 30 Pro se lansează pe 24 februarie, îi vedem stylusul şi husa Folio

Motorola a fost prima companie care a prezentat primul telefon cu procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 1 încă de la finalul lui 2021. E vorba despre Motorola Edge X30, care a debutat deja în China. Va sosi în versiunea internaţională pe 24 februarie, sub numele de Motorola Edge 30 Pro, iar acum îi vedem şi accesoriile pentru prima dată.

Telefonul păstrează acelaşi design ca Motorola Edge X30, dar ar putea schimba câteva dotări. Accesoriile ajunse pe web includ un stylus branduit Motorola, superior celui care vine la pachet cu telefoanele de buget Motorola Moto G Stylus, dar şi o husă ce lasă o porţiune de ecran activă. Ea afişează notificări, ora, data, nivelul bateriei şi alte shortcuturi şi informaţii utile. Are şi mod special Always On Display.

Motorola Edge 30 Pro va fi un smartphone cu ecran OLED de 6.7 inch, cu rezoluţie de 2400 x 1080 pixeli şi refresh rate de 144 Hz. Are procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 1, 8 sau 12 GB RAM şi 128 GB sau 256 GB stocare. Dispune şi de o cameră triplă în spate, cu senzor principal de 50 MP cu stabilizare optică, alături de o cameră ultrawide de 50 MP, probabil aceeaşi de pe OnePlus 9 Pro şi OPPO Find X3 Pro.

A treia cameră este cea Bokeh de 2 MP. La capitolul selfie Motorola a plusat chiar şi dincolo de cameră de 40 MP de pe S21 Ultra şi S22 Ultra, ajungând la 60 MP. Bateria de 5000 mAh se încarcă la 68W, iar telefonul va rula un Android 12 mai aerisit şi stock. În China terminalul cost între 400 şi 500 de euro, dar în Europa va fi probabil 600 de euro sau mai mult.

Etichete: , , , , ,

Sursa: Evan Blass