Toyota Yaris Sport GT7 vine cu un PlayStation 5 cadou şi un joc Gran Turismo 7

Scris de | 19 februarie, 2022
Toyota Yaris Sport GT7 vine cu un PlayStation 5 cadou şi un joc Gran Turismo 7

În aceste vremuri în care raritatea consolelor PlayStation 5 a devenit meme şi subiect de sketch-uri la emisiunile de comedie, am început să vedem oferte tot mai trăznite pe bază de PS5. Chiar şi Toyota s-a gândit să îşi ofere noul Yaris GT Sport cu o consolă Playstation 5 şi chiar mai mult de atât.

Cei care cumpără acest automobil vor primi pe lângă consolă şi noul joc Gran Turismo 7. Nu e vorba aici despre Yaris GT clasic, ci despre cel mai nou Yaris GT Sport, cu un motor pe benzină, de 1.5 litri, cu 4 cilindri. Automobilul este un hibrid şi vine cu jante de 18 ţoli din aliaj, suspensii sport şi un corp optimizat aerodinamic. Mai mult de atât, maşinii i se adăugă şi GT7 în nume, având branding Gran Turismo şi sărbătorind colaborarea producătorului auto japonez cu firma japoneză Sony şi brandul PlayStation.

Şi acum partea proastă: oferta e disponibilă doar în Spania, exclusiv pentru cumpărătorii de acolo. Pachetul include şi un controller wireless DualSense extra şi un abonament pe 3 luni la PlayStation Plus. Jantele au accente roşii, iar părţi ale maşinii sunt branduite Gran Turismo. Doar 100 de unităţi GT7 sunt produse pentru piaţa din Spania, iar precomenzile încep pe 4 martie 2022, fix data de lansare a lui Gran Turismo 7. Nu avem şi preţuri, dar gurile rele vorbesc despre suma de 23.000 de euro.

Parteneriatul dintre Toyota şi Sony nu se opreşte la acest automobil. PlayStation va sponsoriza şi Toyota Gazoo Racing Iberian Cup, o cupă de întreceri auto din Spania. Câştigătorul acelei cupe, ajunsă la ediţia a şaptea va primi un Yaris Sport GT7. Cât despre joc, el va sosi şi pe PS4 şi aduce înapoi GT Simulation Mode. Vom avea şi parte de ray tracing, 3D Spaţial Audio, timp scăzut de încărcare, iar demo-urile au prezentat gameplay 4K la 60 FPS constant.

Etichete: , , ,

Sursa: Slashgear