Razer lansează soundbar-ul Leviathan V2, conceput pentru PC

Scris de | 26 aprilie, 2022
Razer lansează soundbar-ul Leviathan V2, conceput pentru PC

Razer Leviathan V2 este un soundbar destinat posesorilor de PC, fiind de asemenea și primul soundbar de gaming care oferă tehnologia THX Spatial Audio, pentru un soundstage extins.

Echipat cu două difuzoare full-range, două radiatoare pasive, două tweetere și cu o unitate subwoofer separată ce proiectează sunetul în jos, Razer Leviathan V2 reușește să ofere atât frecvențe înalte clare, cât și joase puternice. Soundbar-ul cu multiple difuzoare a fost conceput să ofere un sunet full-range de înaltă fidelitate, pentru un soundstage cât mai autentic. Astfel, Leviathan V2 asigură atât o claritate ridicată a dialogurilor din jocuri și filme, cât și bass-ul puternic atât de important în scenele de acțiune și în piesele muzicale.

Folosind tehnologie patentată, noul soundbar include THX Spatial Audio activat prin PC. În plus, acesta mai are și suport pentru tehnologia Razer Chroma RGB cu 18 zone de iluminare, cu opțiuni de personalizare RGB și nenumărate efecte de iluminare.

Razer Leviathan V2 este echipat și cu tehnologia Bluetooth 5.2, oferindu-le utilizatorilor o conexiune stabilă și un mod simplu de a comuta între dispozitivele asociate cu soundbar-ul. Pe lângă design-ul compact, dispune și de piciorușe detașabile, ceea ce le permite jucătorilor să ajusteze dispozitivul în unghiul perfect, sub monitor. 

Soundbar-ul Razer Leviathan V2 este disponibil acum pe site-ul Razer și în oferta partenerilor de retail ai producătorului, la un preț recomandat de 249,99 euro.

Etichete: , , , ,

Despre: Andrei Brîndușescu

Andrei este cel care caută mai tot timpul o latură amuzantă a lucrurilor, însă poate fi foarte categoric atunci când un gadget sau o tehnologie îl nemulțumește. Urmărește cu mult interes și pasiune sectorul de cybersecurity, precum și noutățile din mobile și lumea audio. Timpul liber și-l ocupă cu gaming pe consolă, filme/seriale și urmărirea meciurilor de fotbal ale celor de la Tottenham – probabil cel mai nesănătos obicei din redacție. Se ghidează după două remarci simple, dar pe care le consideră esențiale atât în lumea tehnologiei, cât și în viață: „to dare is to do” și „sometimes you just have to take a leap of faith”.