În review-ul lui vivo X80 Pro (pe care îl poți și vedea pe canalul nostru de YouTube aici), am petrecut mult timp lăudând camerele acestui flagship, rezultate dintr-o colaborare cu ZEISS. Am spus că parteneriatul dintre cele două companii reușește să scoată în evidență sistemul de camere într-un mod foarte pozitiv, astfel că telefonul este un pretendent serios la titlul de rege al fotografiei pe Android. Am adăugat și dovezile, o serie de fotografii (mai mult sau mai puțin reușite, priceperea fotografului nu e tocmai foarte ridicată) realizate în diferite scenarii.
Deci, de ce ar mai fi nevoie să vorbim din nou de camera lui vivo X80 Pro? Pentru că am continuat să utilizez telefonul de atunci, și am descoperit că mai am câteva lucruri de zis și fotografii de arătat. Deci, să-i dăm drumul.
Înainte de a ne uita la poze însă, vreau să ne mai amintim o dată cu ce se mândrește vivo X80 Pro pe partea foto. Așadar, există un senzor principal de 50MP cu f/1.6 („vinovatul” pentru majoritatea imaginilor de aici), un senzor periscop de 8MP cu f/3.4 folosit pentru zoom optic 5x și de care m-am îndrăgostit, un senzor tele de 12MP cu f/1.9 folosit pentru zoom optic 2x și cu stabilizare optică gimbal și ultrawide-ul nostru cel de toate zilele, care pe vivo X80 Pro are 48MP și f/2.2. Pe față găsești o cameră de selfie de 32MP cu f/2.5, dar nu vei vedea poze cu aceasta, pentru căăă…nu știu, pur și simplu nu sunt mare fan selfies, deci nu prea o folosesc. La fel ca la ultrawide.
Am început munca de curatorie prin galerie cu vreo 150-200 de poze în vizor, și până la urmă am reușit să reduc acest număr la 66, cu destul de multă varietate. Am realizat poze pe timp de noapte, zi, cu zoom și fără, am folosit de câteva ori și ultrawide-ul, spre surprinderea mea și ce a ieșit poți vedea mai jos.
Impresiile generale sunt în mare aceleași pe care le-am avut și în review-ul inițial. Principala este excelentă și are poate cel mai bun color accuracy pe care l-am întâlnit pe un smartphone, dacă activezi ZEISS Natural Colour. Bineînțeles, mai poate fi păcălit de un efect de lumină mai ciudat sau de o nuanță mai puțin obișnuită, însă cazurile în care am șters fotografii pentru că nu mi s-au părut suficient de bune sau în concordanță cu ceea ce vedea ochiul meu au fost aproape inexistente.
Să vorbim însă mai aplicat. Acuratețea culorilor pe care o tot laud se poate vedea foarte bine în mai toate fotografiile unde există cer, a cărui nuanță este aproape 1 la 1, sau în penajul păsărilor, a cărui varietate de culori este surprinsă perfect. Un mic șoc am avut atunci când am fotografiat o rață cu ochii de un negru adânc, folosind zoom-ul 5x (imediat mai multe detalii despre pasiunea pe care am dezvoltat-o pentru acesta). Nu îi observasem inițial culoarea ochilor, și mi-am dat seama de asta abia când am deschis galeria să mă uit la fotografie. Diferența de nuanță dintre negrul ochilor ei și negrul penajului de pe cap este evidentă, iar cantitatea de detalii pentru o fotografie realizată, repet, cu 5x, mi se pare remarcabilă.
De altfel, cam acesta a fost momentul în care am decis că voi folosi mult mai des 5x-ul, pentru că merită din plin, indiferent de subiectul fotografiei – arhitectură, animale, sau orice altceva mi-aș putea dori să imortalizez.
Merită să mai menționez și că o mare parte din fotografiile pe care le vezi aici au și ajuns pe rețelele mele sociale, fără editări, tocmai pentru că mi s-a părut că imaginile sunt deja „insta ready”. Am o pasiune pentru fotografiile cu animale, așa cum se poate și vedea des, iar aici (din nou) zoom-ul 5x s-a dovedit esențial, pentru că am putut să le surprind fără să mă apropii prea mult de ele și să le sperii. Albul lebedelor realizează un contrast foarte plăcut cu suprafața întunecată a apei, și m-am bucurat mai ales că am descoperit un telefon cu care îi pot face de la distanță fotografii lui Yin, pisica mea neagră, în care să nu arate ca un bulgăre negru.
În ceea ce privește fotografiile cu clădiri, din nou, vivo X80 Pro mi s-a părut remarcabil. M-am folosit de 5x pentru a surprinde câteva dintre landmark-urile londoneze într-o perspectivă puțin diferită, precum fotografia cu doar o parte din London Eye, sau cea în care se pot observa detaliile de pe Big Ben. Ultrawide-ul este destul de util în situațiile în care te afli în fața unei construcții masive sau atunci când vrei să prinzi o parte mai mare din oraș în cadru, și fotografiile arată destul de bine. Contribuie la un efect foarte interesant atunci când ai și alte elemente care nu sunt drepte în cadru, precum drumul care șerpuiește într-una dintre fotografii.
Am fost mulțumit și de rezultatele pe timp de noapte, pe care le-am surprins la Summer Well, cu Capela „Sfânta Treime” de pe Domeniul Știrbey. AI-ul știe cum să facă sursele de lumină din cadru să iasă în evidență și culorile rămân destul de precise.
În fine, ultimul lucru asupra căruia vreau să atrag atenția este acel filtru cinematic din zona de portret, pe care îl poți folosi pentru a deschide sau închide diafragma, în funcție de preferință, și a regla astfel nivelul de bokeh dintr-un portret. Este un feature excelent, care pentru mine a funcționat foarte bine și mi s-a părut și extrem de interesant. Pozele ies mai lunguiețe, și cu puțin crop le faci imediat perfecte pentru Instagram sau alte rețele sociale.
Concluzia
Cam așa am folosit eu camera lui vivo X80 Pro în ultima lună, și mărturisesc că rezultatele care sunt aici, combinate cu cele din review-ul original, mi-au conturat și mai clar opinia despre capacitățile sale foarte bune. Update-urile de software nu au stricat nimic în aplicația de cameră, asta fiind cea mai mare temere a mea în această perioadă. Astfel, pot să spun că vivo și ZEISS au realizat cu acest telefon un progres major, mai ales în zona foto. Și da, are cea mai bună cameră pe care am întâlnit-o anul acesta pe un telefon – cel puțin până acum.