Lenovo anunță a doua generaţie de laptop pliabil: ThinkPad X1 Fold Gen 2 costă 2499 dolari

Scris de | 2 septembrie, 2022
Lenovo anunță a doua generaţie de laptop pliabil: ThinkPad X1 Fold Gen 2 costă 2499 dolari

Se pare că nu doar ASUS anunță laptopuri pliabile în aceste zile, ci şi marele său rival din zona laptopurilor de gaming, Lenovo. Ce e drept Lenovo e la a doua generaţie de astfel de produs, iar Lenovo ThinkPad X1 Fold Gen 2 a debutat oficial cu un preţ de 2499 de dolari.

Primul Lenovo ThinkPad X1 Fold a debutat acum 2-3 ani drept primul laptop cu ecran pliabil din lume. Dacă acela părea mai degrabă un concept, acum ne apropiem de un produs mai bine finisat. Punctul forte al acestui nou produs este ecranul: un panou pliabil de 16.3 inch OLED produs de Samsung, cu rezoluţie de 2560 x 2024 de pixeli. Oferă luminozitate de 600 nits, calibrare de culori DCI-P3, Dolby Vision şi suport On-Cel touch, dar şi suport pentru stylus.

Odată pliat, terminalul se micşorează până la o diagonală de 12 inch şi conlucrează cu brio cu o tastatură Bluetooth, care transforma device-ul într-un laptop. Ca să avem repere, primul X1 Fold avea un ecran de 13.3 inch, care se micşora la unul de 8 inch odată pliat.

La interior se afla un procesor Intel Core i5 sau i7 Gen 12, din seria U, cu 10 nuclee. Se poate configura cu până la 32 GB RAM LPDDR5 şi un SSD de 1 TB. Vine cu 3 porturi USB-C, dintre care două suporta Thunderbolt 4. Avem acum şi suport 5G printr-un nano SIM dedicat. Pentru divertisment Lenovo a inclus 3 difuzoare cu Dolby Atmos, iar pentru autentificare avem camera de 5 megapixeli RGB+IR, cu un extra controller Intel VSC (Visual Sensing Controller).

Tastatura este mai generoasă decât a predecesorului şi integrează şi un touchpad cu feedback haptic. Se conectează prin Bluetooth 5.2 şi se încarcă prin USB-C. Acest dispozitiv întruneşte şi o certificare militară pentru extra rezistenţă.

Porneşte de la 2499 de dolari şi se va vinde din noiembrie.

Etichete: , , ,

Sursa: Gizmochina