Xiaomi 12T Pro – Un urmaș de succes? (Review)

Xiaomi 12T Pro – Un urmaș de succes? (Review)

Scris de | 12 decembrie, 2022

Mi se pare cumva potrivit să închei anul 2022 cu recenzia succesorului unuia dintre telefoanele care mi-au plăcut cel mai mult în 2021, Xiaomi 11T Pro. Am lăudat acel telefon cunoscuților, aici pe site, pe YouTube, și în orice context apărea în discuție, pentru că mi se părea cu adevărat impresionant la acea vreme și îmi mențin părerea că este un telefon excelent, din mai toate punctele de vedere, chiar și la un an distanță. Așadar, sarcina lui Xiaomi 12T Pro nu este deloc una ușoară, pentru că trebuie să îi calce pe urme, și chiar să îi ducă mai departe drumul predecesorului său.

Design

Și începutul este unul promițător, din fericire. Parcă m-au ascultat cei de la Xiaomi și au decis să aplice un spate mat pe 12T Pro, acesta fiind singurul lucru de care m-am plâns în urmă cu un an. Disponibil în trei variante de culoare, negru, albastru și argintiu, Xiaomi 12T Pro este elegant și arătos, iar varianta albastră, cea care a ajuns la noi pentru test, este extrem de frumoasă. E un albastru mat, în diferite nuanțe, în funcție de cum cade lumina pe el, și cu un ansamblu de cameră care iese masiv în relief (s-ar putea sincer să fie cel mai mare bump de cameră pe care l-am văzut vreodată).

Motivul acestui bump este însă destul de clar și mare: un ditamai senzorul de 200MP tronează pe spatele lui Xiaomi 12T Pro, privindu-te ca ochiul unui ciclop. Dedesubtul său se mai află alți doi „aghiotanți”, unul de 8MP, și unul de 2MP. O să vorbim însă despre aceștia în detaliu la partea foto.

Până atunci, să ne uităm la ce primești în cutie, pentru că Xiaomi 12T Pro vine cu un pachet aproape complet, care amintește de perioada de dinainte de dispariția brick-ului de încărcare din cutii. Așadar, găsim înăuntru și brick-ul cu cablul aferent, lipsind doar o husă de protecție din silicon, pe care sincer m-aș fi așteptat să o văd, dar e ok, nu e o pierdere mare.

Telefonul în sine este puțin greuț, pe la 205 grame, și are rezistență la praf și stropi de tip IP53. Este și gros, din cauza acelui bump de cameră, însă nu e cazul să te îngrijorezi că nu îți va intra în buzunar, deși dacă nu folosești o husă, s-ar putea ca acel bump să se mai agațe din când în când de câte ceva atunci când vrei să îl scoți.

Ecran

Ecranul este un AMOLED care atinge doar 900 de niți și spun „doar” nu pentru că nu ar fi foarte bună și suficientă, ci pentru că ne-am obișnuit cumva cu niște numere care depășesc serios mia, mai ales pe telefoanele flagship. Aici însă nu avem de-a face cu un flagship, deși mai toate celelalte specificații te-ar putea face să crezi asta.

Experiența de vizionare e foarte plăcută, ajutată și de certificarea Dolby Vision și de HDR10+, iar faptul că ecranul este și unul mare, la 6,67 de inchi, nu are cum să te deranjeze. Avem o rezoluție puțin bizară, de 1220 x 2712 pixeli, dar culorile arată bine, precise, iar în scenele întunecate negrul este profund, fiind vorba de un ecran OLED. Protecția este asigurată de sticlă Corning Gorilla Glass 5, deci ar trebui să reziste la câteva scăpări pe jos, deși nu îți recomand să testezi asta voit.

Viteza ecranului este de 120Hz, aproape deja de standard chiar și pe midrange-uri în ziua de azi. E un lucru îmbucurător faptul că ceea ce era odată doar un trend și un motiv de laudă pentru anumiți producători a ajuns să fie o funcție pe care o vedem pe aproape orice device care trece de un anumit prag în materie de preț, mai ales că odată ce folosești un telefon cu rată de refresh de 90Hz sau 120Hz, îți va fi aproape imposibil să mai treci înapoi pe ceva cu 60Hz.

Performanță

De performanță se ocupă un Snapdragon 8+ Gen 1, realizat pe 4nm, și cu 8 nuclee, ajutat de un Adreno 730. E o combinație excelentă, iar alături de o memorie RAM de 8GB în cazul nostru, sau 12GB, dacă vrei cea mai puternică variantă, poți să fii sigur că nu va exista joc sau aplicație care să îngenuncheze acest telefon prea curând. Se va încinge însă, așa cum e și normal, în titluri mai solicitante, precum Apex Legends spre exemplu. M-am mai jucat și Marvel SNAP, unde rezultatul a fost similar, telefonul devenind ceva mai cald după vreo 25-30 de minute de joc, dar nimic în afara parametrilor pe care îi așteptam.

Pentru stocare sunt două variante disponibile, 128GB sau 256GB, cea din urmă fiind însă posibilă și pe varianta cu 12GB de memorie RAM. Aș zice că e suficient, deși trebuie să ții cont că nu ai slot de card de memorie, deci dacă vrei ceva mai mult spațiu va trebui să recurgi la ceva stocare în cloud.

Software, sunet și baterie

Xiaomi 12T Pro rulează Android 12, cu interfața MIUI 13 aplicată peste, și aici e cam singura mea problemă cu acest telefon, pentru că în continuare nu pot să fac să îmi placă interfața Xiaomi. Bineînțeles, e un lucru pur subiectiv, dar dintr-un motiv anume, încă nu pot găsi nimic special sau atractiv în felul în care arată meniurile, iconițele sau setările de pe telefoanele companiei chineze. Partea bună e că, dacă ești la fel ca mine, ai o multitudine de launchere și diferite teme și opțiuni pe care le poți schimba cu ușurință, deci poți trece peste. Altfel, în cele câteva săptămâni în care am folosit telefonul, nu am remarcat vreo problemă majoră – doar vreo aplicație care nu mai voia să se deschidă, și trebuia repornită.

Sunetul este suficient de puternic încât să îți poți lua telefonul cu tine în baie și să asculți muzică la el când faci duș (doar cu toții facem asta, nu?). Vine din două speakere stereo, și este „Tuned by Harman Kardon”, conform celor de la Xiaomi, și este și destul de corect, pentru un telefon.

Încărcarea pe fir la 120W își face revenirea pe Xiaomi 12T Pro, fiind principalul feature al lui 11T Pro, în opinia mea, și se prezintă la fel de bine și aici. E o adevărată plăcere să îți pui telefonul la încărcat la 10% după ce te trezești, să te duci să faci un duș și să te speli pe dinți și să vii apoi la el cu bateria full sau măcar aproape full. Mai ales că cei 5000mAh ai bateriei îți asigură o zi de utilizare fără mari probleme.

Cameră

Am lăsat de data asta la final elefantul de pe spate, adică acel senzor uriaș de 200MP, care reprezintă principalul punct de atracție al lui Xiaomi 12T Pro. Are o diafragmă de f/1.7, și este vorba mai exact de acel senzor Samsung de 200MP, ISOCELL HP1, cu rezoluție uriașă de 16384 x 12288 pixeli. Tot datorită lui, telefonul poate înregistra până la calitate 8K la 24fps, sau 4K la 30/60fps.

Per total, fotografiile cu principala sunt bune spre foarte bune. Claritatea imaginilor este excelentă, evident, grație senzorului uriaș, însă tonul general al imaginii mi se pare puțin cam cenușiu față de ce vezi în realitate. Mulțimile de obiecte se văd foarte clar și poți face fără griji crop pe imagini pentru a selecta doar anumite elemente din ele pe care vrei să le postezi pe social media sau să le folosești în orice alt fel ți-ai dori. Se descurcă destul de bine și în lumină slabă, însă cumva am simțit că tânjesc după acel senzor de pe Xiaomi 11T Pro, din punct de vedere al reprezentării culorilor, mi s-a părut că acela era puțin mai precis.

Celelalte două camere de pe spate sunt un ultrawide de 8MP, cu f/2.2 și un macro de 2MP, cu f/2.4, și se vede că Xiaomi și-a pus tot ce avea mai bun pe principală în cazul lui Xiaomi 12T Pro. Ultrawide-ul de 8MP e utilizabil, dar nu o să impresionezi pe nimeni cu fotografiile pe care le faci cu el, iar pentru senzorul de 2MP cred că o să scriu în curând un articol ca să îmi spun părerea despre de ce acesta mă face să vreau să bag în ședință orice producător alege să îl pună pe un telefon, pentru a-l întreba, scurt și la obiect: „de ce?”. Este absolut inutil, mai ales atunci când scoți rezultate mai bune din crop cu camera principală, și mi se pare că în 2022 nu mai are ce căuta pe vreun telefon de peste 800 de lei.

Camera de selfie este bună, cu un mod portret care aplică destul de corect bokeh-ul și păstrează tonurile pielii. Are 20MP, și f/2.2 și poate filma doar până la calitate 1080p, dar mă îndoiesc că asta va fi o problemă pentru cineva.

Concluzia connect

Xiaomi 12T Pro reușește să îmbunătățească într-o oarecare măsură lucrurile pe care le făcea excelentul său predecesor, însă mi se pare că progresele sunt puțin prea mici pentru a justifica un upgrade. E păcat, pentru că existau locuri care chiar aveau nevoie de upgrade-uri, care au fost neglijate acum, în dauna prezenței acelui senzor uriaș de 200MP, care da, este excelent, însă personal l-aș da pentru o cameră ultrawide mai bună și un senzor tele decent. Altfel, ecranul, performanța și încărcarea rămân strălucitoare, iar la un preț de 3000-3500 de lei pe majoritatea site-urilor de retail de la noi, te-ai aștepta totuși la acest lucru. Este un telefon bun, însă tot mă face să cer mai mult de la Xiaomi pentru inevitabilul 13T Pro. 

Plusuri

  • Ecranul.
  • Camera principală de 200MP.
  • Încărcarea în continuare ultra rapidă.
  • Performanța.

Minusuri

  • Celelalte două camere de pe spate, în special acel macro de 2MP.
  • Dimensiunile puțin cam mari, grație acelui bump uriaș de cameră.
  • Culorile au o notă de cenușiu pe unele fotografii.

Etichete: , , , ,