Razer Hammerhead Hyperspeed – Căști de gaming true wireless pentru Xbox (REVIEW)

Razer Hammerhead Hyperspeed – Căști de gaming true wireless pentru Xbox (REVIEW)

Scris de | 6 martie, 2023

Au trecut vreo 2-3 ani de când nu am mai testat o pereche de căști true wireless realizate special pentru gaming, acest sector al zonei audio fiind în general rezervat căștilor mari, on-ear sau over-ear, care sunt ușor de utilizat în confortul casei tale. Căștile true wireless oferă mai multă versatilitate, sacrificând unele aspecte ale sunetului pe care le oferă cele mari, iar în zona de gaming, să realizezi astfel de device-uri arată ceva ambiție, pentru că în general căștile de gaming sunt recunoscute pentru bass-ul puternic, pe care un model on-ear îl poate oferi mult mai consistent decât un model micuț, true wireless.

Cu toate acestea, Razer a realizat Hammerhead Hyperspeed, o pereche de căști care, lăsând aliterația la o parte, promit să ofere o experiență audio excelentă în gaming și, mai mult decât atât, am primit versiunea care este realizată special pentru Xbox – iar cu aceste ultime cuvinte, mi-au atras atenția imediat. 

Design și funcționare

Hammerhead Hyperspeed nu funcționează însă doar pe Xbox, ci și pe PlayStation, PC, Nintendo Switch și telefoane mobile, evident. De asemenea, există și o variantă albă, realizată special pentru PlayStation. Eu l-am testat pe Series X-ul meu și l-am conectat foarte puțin și la telefon, însă mărturisesc că în principal m-am axat pe gaming în perioada de utilizare.

În pachet, pe lângă căști, vei mai găsi și cablul de încărcare alături de capișoane de schimb, pentru un fit mai bun în urechi, dar și un adaptor pe USB-C care permite conectarea la Xbox și vine și cu un cablu USB-C la USB-A, pentru o conectare mai ușoară, în cazul în care device-ul tău nu are USB-C. Pe acesta îl vei băga într-unul din porturile USB-A ale consolei, și apoi conectarea se va realiza imediat și vei putea să controlezi volumul direct din meniul Xbox-ului. Adaptorul poate funcționa în două moduri, USB și Xbox, în funcție de device-ul în care îl introduci, și eu l-am testat în modul Xbox, care a funcționat perfect, fără tăieri de sunet, lag sau alte probleme similare. Conexiunea este pe 2.4GHz, iar Razer spune că este ultra-rapidă, lucru care pot să spun că s-a și simțit, cel puțin în modul Xbox.

Aspectul căștilor e unul destul de simplu la prima vedere, fiind depozitate într-o carcasă neagră, cu verde la interior, în stilul clasic Razer. Imediat ce deschizi carcasa însă, vei vedea și latura „de gaming” a căștilor: o zonă RGB aflată pe fiecare dintre ele, care nu are cum să nu le atragă atenția celor care se află prin jurul tău – un lucru de ținut minte, dacă vrei să le iei cu tine și pe drumul cu metroul sau prin oraș. Stau destul de bine în urechi, fiind confortabile, însă tot mi s-a părut puțin bizară senzația de a mă juca pe consolă cu căști true wireless în urechi, fiind obișnuit atât de mult timp cu variante over-ear.

Sunet

Razer Hammerhead Hyperspeed sună bine în jocuri, și cam asta îți dorești de la ele. Am jucat Hogwarts Legacy, FIFA 23 și puțin Atomic Heart cu ele și impresia lăsată a fost aceeași: spațialitatea este bună, lucru pe care îl vrei pentru a-ți detecta inamicii sau a-i auzi dacă vin din spatele tău, bass-ul este suficient de puternic pentru niște căști true wireless, însă îți recomand să setezi un pic volumul inițial înainte să intri în vreun joc, pentru că mi se pare că default-ul este mult prea puternic și o să îți bubuie puțin urechile.

Mediile și înaltele sunt acceptabile, dar nu rup gura târgului. Am ascultat destul de puțină muzică cu Razer Hammerhead Hyperspeed, tocmai pentru că am vrut să mă concentrez mai degrabă pe experiența în gaming, deci nu o să fiu la fel de detaliat în acest aspect ca în alte review-uri de căști. Plus că, eu unul nu aș vrea să mă plimb pe stradă cu căști care luminează, iar acasă recurg la sistemul audio pentru a asculta muzică în general. 

Detaliile mici se aud cel mai bine pe Hammerhead Hyperspeed și acolo mi se pare că reușesc să strălucească cu adevărat, precum sunetul plasei lovită de minge atunci când marchezi în FIFA, sau efectele sonore ale vrăjilor în Hogwarts Legacy. Per total, sunetul mi se pare bun, însă tot aș opta pentru o pereche de căști mari pentru gaming.

Baterie și noise cancelling

Problema principală cu care se confruntă Hammerhead Hyperspeed și pe care trebuie să o rezolve cumva la următoarea iterație este durata de viață a bateriei. Pe spatele cutiei, Razer specifică o durată de viață de până la 30 de ore, însă pe site-ul oficial se arată că acest timp poate fi atins cu un device iOS. Conectate la Xbox, durata de viață este de doar 15 ore, maximum, extrem de puțin pentru o pereche de căști. Mai pui și faptul că aceste 15 ore se realizează doar cu ajutorul încărcărilor din cutie, și ajungi la concluzia că la o singură încărcare full, te vei putea juca vreo 2–3 ore maxim, o sesiune de gaming foarte scurtă pentru unele persoane. Spre exemplu, eu în primele zile de Hogwarts Legacy am avut sesiuni de gaming de 8-9 ore, ceea ce înseamnă că erau aproape inutilizabile astfel de căști atunci.

Funcția de noise cancelling este bună, și își face treaba. Am pus căștile în urechi și am reușit să opresc mai toate zgomotele din jur, inclusiv persoanele care erau lângă mine fiind nevoite să îmi atragă atenția cu un ghiont sau un semn ca să îmi spună ceva. Funcția se activează și atunci când folosești microfonul și ar trebui să îți recunoască doar vocea, fără să mai reproducă și sunetele din jurul tău.

Concluzia connect

Razer Hammerhead Hyperspeed sunt un produs extrem de interesant, dar care mai are ceva de lucrat pentru a fi o variantă de luat în considerare, cel puțin pentru mine, când vine vorba de o pereche de căști de gaming. Însă, dacă te interesează să folosești căști mai mici, true wireless, în jocurile tale favorite, și mai ales dacă ai un Xbox, atunci acesta este una dintre foarte puținele variante pe care le ai la dispoziție, și își va face treaba în marea majoritatea a timpului. Doar să fii sigur că sesiunile tale de gaming nu se vor lungi prea mult.

Plusuri

  • Sunet bun în jocuri.
  • Confortabile, stau bine în urechi.
  • Noise cancelling bun.

Minusuri

  • Durata de viață a bateriei.
  • Medii și înalte acceptabile, dar nimic special.

Etichete: , , , , ,