Pur și simplu nu pot să joc nimic cu tentă sovietică fără să mă bucur, efectiv, atunci când lucrurile o iau totalmente razna în acea realitate. Astfel e cazul și cu Atomic Heart, o nebunie al naibii de distractiv de jucat, până la un punct, atunci când totul devine prea repetitiv și previzibil. Însă călătoria, ah, călătoria, merită, mai ales din punct de vedere vizual, iar ciprioții (a se citi „rușii”) de la Mundfish au reușit o treaba al naibii de bună cu setting-ul primului lor proiect, unul început încă din 2017.
Da, sunt puțin răutăcios, că deh domnule, război și toate cele, însă te asigur că m-am consumat deja și că pe mai departe Atomic Heart va fi judecat exclusiv prin prisma unui produs de entertainment destul de reușit, în opinia mea, însă care are în continuare niște lipsuri care te pot frustra sau chiar de-a dreptul enerva la un moment dat. Deci hai să vedem și noi cu ce se mănâncă acest joc, unul dintre cele mai discutate de la început de 2023, împreună cu Hogwarts Legacy, la care a făcut review Andrei în urmă cu ceva vreme.
Setting & Grafică
Povestea Atomic Heart duce până în anii 30, atunci când, în această versiune distopică, doctorul Sechenov a inventat un soi de polymer lichid programabil, care a adus o eră de aur a roboticii în Uniunea Sovietică, care a devenit astfel cel mai avansat stat de pe planeta Pământ. Atât de avansat încât a învins Germania nazistă chiar din anul 1942, pentru ca apoi să se concentreze pe alte treburi mai importante, gen colonizarea spațiului și hibridizarea dintre oameni și inteligența artificială. Doar că lucrurile iau o întorsură neașteptată și asta-i exact ce duce spre intriga jocului.
Tu vei intra în pielea Maiorului P-3, pe numele său dat de mamă Sergey Nechaev, unul care este printre primii soldați operativi ai URSS care beneficiază de Kollektiv 2.0, noua iterație a precedentului sistem, cel care a „adus la viață” inteligența artificială. Pe tot parcursul jocului vei fi ajutat de mănușa ta, CHAR-les, sau Charles, conform poreclei (how witty), una care are diverse puteri interschimbabile, pe care le vei putea folosi așa cum crezi de cuviință și în funcție de misiunea la care te afli. Iar începutul jocului este unul dintre cele mai bune pe care le-am experimentat vreodată, mai ales prin prisma magnitudinii orașului din nori Chelomey, un adevărat Cloud City pentru cine a văzut Star Wars.
Grafica este la un nivel de vârf, chiar dacă nu beneficiem de ray-tracing, nici pe PC (unde am testat prin gamepass) nici pe PS5, și atmosfera în care ești aruncat, potențată desigur de tehnologia din spatele jocului, este una fresh, de excepție. Mărturisesc că primele zece minute de gameplay m-au prins într-atât de tare încât m-am trezit doar plimbându-mă prin zona de început a jocului și admirând peisajul unul care semnifică visul sovietic de dominare a lumii (și) prin știință, o adevărată distopie tehnologică, așa cum spuneam și mai spre începutul review-ului. Este, într-adevăr, una bine realizată, însă este suficient acest lucru pentru a suplini gameplay-ul pe alocuri frustrant al Atomic Heart? Vedem în continuare.
Gameplay
Și ajungem la un subiect destul de fierbinte, unul despre care s-au plans destul de mulți jurnaliști de gaming de pe YouTube și nu numai. Gameplay-ul. Acesta este destul de dinamic și rapid, desigur vorbim aici de un shooter, și pot să spun să s-a simțit mult mai bine și mai natural pe varianta de PC, acolo unde, desigur, am avut la dispoziție tastatura și mouse-ul din dotare. Nu puține vor fi ocaziile în care va trebui să te folosești de arma melee, deoarece nu vei avea suficiente gloanțe, iar asta se întâmplă în mod special în debutul acțiunii, atunci când lucrurile o iau razna iar roboții se întorc împotriva creatorilor lor.
Charles va deveni un companion de nădejde, iar tu va trebui să te folosești și de puterile din mănușă pentru a elimina într-un mod eficient inamicii, sau camerele de supraveghere care, odată ce te vor repera, vor da alarma printre tovarășii robotizați, și aceștia te vor ataca în valuri. Aici depinde, evident, și nivelul de dificultate pe care îl vei alege, și aici discrepanța este destul de mare. În sensul că avem trei setting-uri diferite, primul fiind destul de ușor, iar celelalte două variind de la greu spre infernal. Desigur, poate sunt eu prea noob și nu am reușit să fac față la ceva care mi s-a părut mie, personal, prea greu, însă sunt convins că și cei mai experimentați jucători de astfel de „shootere cu puteri” vor avea ceva probleme în a depăși provocările care le vor sări în cale.
AI-ul este destul de interesant aplicat aici, iar roboții mi-au lăsat adesea impresia că mă joc un titlu cu zombi, gen Last of Us, prin pricina mișcării lor, care variază de la încet spre mult prea rapid. Vei da și peste NPC-uri mai puternice, și va trebui să scoți tot arsenalul de mișcări și puteri din dotare, adesea nefiind suficientă doar tactica „shoot your way through”. Ceea ce este bine și adaugă un layer suplimentar de dificultate oricărei lupte. Însă marea problemă aici este că jocul devine oarecum repetitiv de la un moment încolo și voi detalia acum și de ce.
Toate labirinturile pe care va trebui să le navighezi au un potențial destul de mare să devină frustrante la un moment dat, și este foarte ușor să îți pierzi direcția printre ele. Recompensele sunt însă pe măsură, odată cu fiecare cameră secretă pe care o găsești, iar mecanismul de loot este și el unul interesant, dar care te va enerva pe alocuri, mai ales atunci când vrei să strângi mizilicuri de pe jos în masă. Te vei folosi și aici de mănușa și de funcția magnetică a acesteia, pentru a aduna toate obiectele de care ai atât de mare nevoie în confruntările tale.
Mai sunt de menționat aici și puzzle-urile pe care va trebui să le rezolvi din mers, care variază și ele ca nivel de dificultate și pe care va trebui să le navighezi cu o atenție ceva mai sporită. Însă asta adaugă puncte în plus la dinamismul jocului, care este pe alocuri cam „întunecat”. Și spun asta pentru că vedem clar ce lume distopică „eye-candy” avem la suprafață, iar mare parte dintre acțiunea jocului se petrece în subteran sau între patru pereți, acolo unde trebuie să îți gândești cu grijă următoarele mișcări. Desigur, cu mici excepții, însă nu am înțeles exact de ce creatorii jocului nu s-au folosit mai mult de acest mare atuu vizual.
Mecanismul de salvare a progresului este inspirat din alte creații, pentru că de, nu mai putem să reinventăm roata, și se bazează pe checkpoint-uri care vin sub forma unui soi de cabină telefonică, pe care va trebui să le activezi pe măsură ce navighezi fiecare nivel în parte. Marele noroc al acestui gameplay este că se salvează mult de poveste, care este una extrem de interesantă, însă aici nu voi intra prea mult în detalii deoarece vreau să te las să descorpei singur acest joc AAA, unul care, în ciuda unor puncte mai puțin pozitive, este unul care merită cu siguranță timpul tău liber.
