Windows 11 23H2: Paint devine Photoshop, Copilot debutează în forță și renunțăm la parole. Ce alte noutăți aduce cel mai mare update din 2023?

Scris de | 27 septembrie, 2023
Windows 11 23H2: Paint devine Photoshop, Copilot debutează în forță și renunțăm la parole. Ce alte noutăți aduce cel mai mare update din 2023?

Microsoft a lansat în decursul zilei de ieri una dintre cele mai importante actualizări pentru Windows 11. Intitulat 23H2, update-ul introduce o mulțime de funcții interesante și utile. Printre acestea regăsim un nou asistent bazat pe inteligența artificială, Copilot. Noul AI va ajuta utilizatorii să navigheze mai ușor prin sistemul de operare, poate să răspundă la întrebări și să poarte conversații bazate pe Bing Chat. Am aruncat și eu o privire peste changelog și am zis s-o punem și de-un articol în care vreau să scot în evidență câteva schimbări pe care abia aștept să le încerc.

Paint devine Photoshop?!

Probabil că mulți dintre voi ați dat click pe acest articol datorită titlului. Nu, nu vă înșeală ochii, Paint a primit un boost serios odată cu introducerea AI-ului în Windows 11. De acum poți elimina fundalul din poze, ai un sistem de layers la fel ca în Photoshop și brusc, softul de editare foto rudimentară a devenit mult mai util. Ba chiar mai mult de atât, în săptămânile următoare vom primi și Paint Cocreator, care îți permite să creezi imagini pe bază de text – tu scrii ce ai vrea, iar AI-ul îți oferă.

Snipping Tool primește și mai multe funcții

O altă unealtă extrem de utilă din Windows 11 este Snipping Tool. La ultimul update a primit funcție de înregistrare a ecranului, iar de această dată poate face chiar și mai multe chestii. Pe lângă înregistrare video, de acum vei putea înregistra și sunet plus voce prin intermediul unui microfon. Deci poți să îți lansezi un canal de tutoriale pe YouTube fără să îți faci griji că nu ai softurile necesare. Și încă un truc mișto pe care l-a învățat Snipping Tool, este să extragă text din imagine. Ai nevoie de datele de pe un bilet de avion? Scanezi poza și unealta din Windows va scoate textul din ea.

Uită de parole cu Windows Hello

Windows 11 a promis încă de la început că va încerca să elimine parolele din viețile noastre, iar odată cu actualizarea asta pare cu un pas mai aproape. Până acum îți puteai debloca PC-ul via Windows Hello cu o cameră web suportată, iar de acum vei putea face chiar mai multe cu Passkey. Această funcție creează o parolă aleatorie pe care o vei putea folosi la fiecare logare pe Edge, Chrome și Firefox – adică nu va trebui decât să zâmbești la ecran și te vei loga pe Facebook.

Salvează-ți timpul și nervii cu Windows Backup

Până acum, trecerea de la un PC vechi cu Windows la unul nou era destul greoaie. Sistemul de back up era mult prea complicat, iar mulți utilizatori se rezumau la a-și salva manual fișierele pe un mediu de stocare extern sau în cloud. Windows Backup este răspunsul celor de la Microsoft la această situație și introduce o modalitate extrem de simplă prin care îți poți face o copie de rezervă a datelor. Noua unealtă se conectează direct la serverele Microsoft și salvează datele în cloud, astfel nu le poți pierde. Inițial ai acces la 5GB de stocare, adică de ajuns pentru partiția C:/ și documentele necesare sistemului de operare.

O mulțime de schimbări în bine pentru Windows 11

Tot ce-am văzut până acum sunt doar așa, câteva selecții de-ale mele din marea listă de schimbări aduse de Windows 11 23H2. În realiate, actualizarea asta este mult mai stufoasă și va îmbunătăți masiv experiența de utilizare. Printre schimbările pe care le-am mai văzut și despre care vreau să vorbesc se numără și mult-așteptatul Dynamic Lightning care îți permite să controlezi iluminarea RGB de pe perifericele tale. Mai ai și noul Outlook on Windows, o versiune gratuită a uneltei din pachetul Microsoft 365 pentru utilizatorii de Windows 11.

Schimbări mai regăsim și în Microsoft Store, acolo unde au apărut Instant Games pentru cei care au nevoie de o activitate cu care să-și omoare timpul liber, dar și prin File Explorer care primește un facelift și câteva funcții bazate pe inteligența artificială. Dacă vrei să instalezi cel mai nou update, poți deja să verifici meniul Windows Update din setări, iar dacă nu este încă disponibil pe dispozitivul tău, va fi în următoarele zile. 

Etichete: