Până în ultimii 5 ani, să aștepți cu interes o adaptare pe marele sau micul ecran după un joc video ți-ar fi atras câteva priviri compătimitoare din partea cinefililor sau a oricărui pasionat de jocuri video. Eșecurile unor astfel de producții au fost multe și nenumărate în anii ‘90 și 2000, și mulți regizori nu doreau să se atingă de ele, iar cei care voiau asta erau ori îndepărtați rapid din cauza faptului că niciun studio nu voia să mai investească în astfel de filme/seriale, ori Uwe Boll, coșmarul oricărui om a văzut un film de-al său.
Din fericire, trăim în ultimii ani o adevărată perioadă de aur a adaptărilor după jocuri video. O mulțime de filme și seriale au fost bine primite și de critici, și de public – Sonic, The Last of Us, Castlevania, Twisted Metal, Arcane și acum și Fallout. Iar viitorul ne promite multe alte astfel de producții, precum God of War, Legend of Zelda, Borderlands, sau Death Stranding, distribuit chiar de către cei de la A24.
Fallout este una dintre acele serii de jocuri la care tot timpul m-am uitat din exterior, fără să fiu neapărat atras în lumea ei. Eram atras de lumea ei, dar atunci când am încercat Fallout 4 mi-am dat seama că îmi va ocupa luni de viață dacă mă implic în ea, așa că am renunțat destul de repede. Din fericire, în branșa jurnalismului de tehnologie, nu prea ai cum să scapi de referințele celebre dintr-un joc sau de elementele care îl fac special. De-aia pot să spun că, deși nu am jucat prea mult Fallout la viața mea, sunt super familiar cu stimpak-uri, roboți, New Vegas, PipBoy, Power Armor, Deathclaw, Vault-uri, Ghouls și umorul extraordinar de negru care fac din Fallout o franciză atât de iubită de fanii ei.
Deci pot să spun că așteptam cu destul de mult interes Fallout, iar interesul acela s-a transformat în nerăbdare odată ce am citit primele review-uri. Cum am zis, lumea mi se pare extraordinar de interesantă și, cam la fel ca în cazul lui Borderlands, cred că e perfectă pentru o adaptare cinematografică. Iar cei de la Amazon au demonstrat că fix așa este. Dar tot nu mă așteptam să fie atât de bun.
No star = no problem
Fallout are o echipă de producători foarte mare, tipic serialelor, cu o groază de nume creditate pentru toate cele 8 episoade ale primului sezon, inclusiv Geneva Robertson-Dworet (care a scris scenariul doar pentru alte două filme, Captain Marvel și Tomb Raider), Graham Wagner (producător executiv la câteva episoade din Silicon Valley și The Office), Jonathan Nolan (creatorul Westworld și fratele ceva mai celebrului Christopher), sau Todd Howard (game director la Bethesda Studios). E interesant totuși că nu poți spune că există neapărat un star power nemaivăzut pentru un astfel de serial, iar lucrul acesta se poate observa și în distribuția aleasă.
Cel mai celebru nume din Fallout este Walton Goggins, în rolul lui Cooper Howard, alias The Ghoul, un actor cu mult pedigree, dar care nu s-a aflat niciodată printre A-listerii de la Hollywood. Iar aici trebuie să îi laud pe cei care se ocupă de casting-ul pentru serialele celor de la Amazon, pentru că reușesc să aleagă tot timpul actori excelenți, care de multe ori au roluri atât de bune încât ajung să se confunde cu personajul pe care îl interpretează. Două exemple clare sunt Anthony Starr, care îl joacă pe Homelander în The Boys și a devenit un star în adevăratul sens al cuvântului, și Alan Ritchson, care îl joacă pe titularul Jack Reacher în serialul cu același nume. Cred că același lucru se va întâmpla în anii ce urmează cu Ella Purnell (care mai apare și în Yellowjackets), unul din personajele principale din Fallout (Lucy MacLean), care reușește, mai ales în ultimele episoade, să devină un punct forte al serialului.
Lumea nebună din Fallout
Dar despre ce e Fallout? Ei bine, dacă nu ești familiar cu seria de jocuri video, Fallout spune povestea unui viitor post-apocaliptic, în care lumea a fost distrusă într-un război nuclear, fiind acoperită de radiații. Evenimentele se petrec în America, mai exact în Los Angeles-ul anului 2296, la peste 200 de ani distanță de războiul care a afectat întreaga planetă. Unii oameni trăiesc sub pământ în buncăre numite Vaults, create de una dintre cele mai puternice corporații ale lumii dinainte de război, VaultTec. Alții trăiesc la suprafață, chinuindu-se să supraviețuiască cu resursele foarte limitate ale lumii, care este și plină de pericole la tot pasul – animale mutante, bandiți, canibali și radioactivitatea fiind printre cele mai întâlnite.
Simplu spus, lumea din Fallout este groaznică, nebună și cu un potențial uriaș de a fi fatală oricui, în orice moment. Deci, cum să nu o iubești? Este perfectă pentru a fi transpusă pe marele ecran, având un farmec aparte. În subteran, în Vault-uri, estetica e cea a unei Americi blocată în anii ‘60, dar cu tehnologie modernă și avansată, cu un aspect curat și îngrijit. La suprafață, clădirile sunt pe jumătate distruse, deșertul acoperă o mare suprafață din Los Angeles, oamenii și animalele suferă de mutații, apa e radioactivă și conceptul de încredere în alte persoane este ceva fictiv. Însă lucrurile ar putea să nu fie chiar atât de clare: Vault-urile au și un scop misterios, iar lumea de la suprafață poate să mai ascundă și lucruri bune…uneori…foarte rar.
De altfel, acesta este și cel mai mare avantaj al serialului – faptul că nu știi niciodată ce urmează să se întâmple într-o lume atât de imprevizibilă și ești constant ținut în suspans. E atât de ciudată și combină atât de bine umorul și violența încât te ține lipit de ecran chiar și în momentele în care personajele nu reușesc să iasă în evidență sau acțiunea este ceva mai lentă. Ești curios în legătură cu această lume, cum funcționează, ce s-a întâmplat, de ce anumite personaje reușesc să trăiască extraordinar de mult, ce se întâmplă cu mutanții, și multe altele, și vrei să afli răspunsuri la toate acestea. Iar din fericire, Fallout face o treabă bună și când vine vorba să ofere aceste răspunsuri, pentru că afli cam tot ce ți-ai putea dori la sfârșitul primului sezon, oferindu-ți însă și o momeală destul de mare pentru a te atrage în cel de-al doilea.
Costume și locații din joc, transpuse perfect
Efectele speciale arată și ele foarte bine, iar machiajul este unul excelent, mai ales în ceea ce îl privește pe The Ghoul (Walton Goggins). Decorurile și costumele sunt pur și simplu desprinse din jocul video și „aruncate” pe marele ecran, spre bucuria fanilor – armurile arată incredibil, costumele din Vault la fel, iar armele sunt la fel de inovative ca cele din joc. De asemenea, oricine a avut ideea de a-l pune pe Matt Berry să facă vocea lui Mr. Handy, unul dintre roboții din serial, este absolut genial. Berry este unul dintre cei mai amuzanți actori din Hollywood la momentul actual, și dacă nu ai văzut încă What We Do in The Shadows, unde are un rol principal, îți recomand să o faci.
În ceea ce privește alți actori, cum am zis, Ella Purnell joacă rolul principal, cel al lui Lucy MacLean, o tânără crescută în subteran, în Vault 33, care iese la suprafață în căutarea tatălui său, răpit în urma unui atac. Purnell joacă foarte bine rolul lui Lucy, cu o naivitate specifică unei persoane care nu are idee ce se întâmplă la suprafață, multă sinceritate și o dorință de a respecta regulile care este în constantă antiteză cu realitatea din jurul său. Franchețea ei ajunge să te cucerească destul de repede, însă abia în ultimele episoade Purnell demonstrează că personajul său este mai mult decât atât și e capabil să capete și alte valențe.
De Walton Goggins nu prea mai am ce să zic. Omul a jucat în western-uri în mare parte a carierei sale, deci rolul de Ghoul vânător de recompense îi vine ca o mănușă, și excelează în fiecare scenă în care se află. The Ghoul are multe dintre caracteristicile personajelor din lumea de la suprafață – e (aproape) fără scrupule, nemilos, și pune supraviețuirea sa pe primul loc. Asta e însă frumusețea acestei lumi – faptul că nimeni nu e 100% un personaj pozitiv, cu excepția lui Lucy, dar poți înțelege deciziile lor.
În aceeași partitură se înscrie și Maximus, interpretat de Aaron Moten, care este un soldat din Brotherhood of Steel, o grupare militară stabilită după războiul nuclear. Maximus nu e cel mai curajos soldat, nici cel mai priceput, și moralitatea sa este pusă deseori la îndoială. Mărturisesc că nu l-am mai văzut pe Moten în nimic până acum, deși a mai jucat în câteva seriale și filme (precum Father Stu sau Emancipation), deci a fost o surpriză foarte plăcută aici.
Mai vreau să zic două cuvinte și despre Moises Arias, pe care mulți copii ai anilor 2000 îl vor știi ca băiatul acela care juca în Hannah Montana. Arias e un actor foarte interesant pentru că, deși face 30 de ani, încă mai este cooptat în roluri de adolescent. În mod normal, aș zice că e poate un semn că nu a trecut de perioada Disney Channel, dar l-am văzut în destule producții încât să cred că e un talent destul de mare acolo. Și în Fallout Arias joacă rolul fratelui mai mic al lui Lucy (deși e mai mare decât Purnell ca vârstă), dar o face foarte credibil și nu îți dă vreun motiv să le pui sub semnul întrebării relația. Mi-ar plăcea totuși să nu îl mai văd typecasted constant așa.
Fallout combină excelent mai multe genuri de-a lungul celor 8 episoade ale sale, la fel ca jocurile. Puțin horror, multă comedie și violență (deseori combinate), și destulă acțiune alcătuiesc combinația perfectă pentru una dintre cele mai bune adaptări ale unui joc video existente. Serialul surprinde perfect tonul jocurilor, ciudățenia lumii, ridicolul unor situații și pericolele existente la tot pasul. Nu degeaba a dus și la o creștere uriașă în rândul jucătorilor titlurilor de la Bethesda în ultimele zile.
