Nu pot spune că sunt un fan al design-ului celor mai recente modele OnePlus din gama de top, însă trebuie să recunosc că au un aspect propriu, ușor de identificat dintr-o mulțime. Se pare însă că toate criticile referitoare la felul în care modulul de cameră arată din ultimii doi ani au ajuns la urechile celor de la Oppo, iar pentru următorul model, OnePlus 13, ne putem aștepta la o schimbare. Avem și o imagine care ne arată cum ar putea arăta următorul flagship OnePlus, iar rezultatul ar putea fi descris drept… banal.
Camera rotundă de pe OnePlus 11 și 12 ar putea dispărea de pe OnePlus 13
O schiță cu OnePlus 13 circulă pe rețelele de socializare din China și ne arată un nou design, mult mai „cuminte” pentru următorul flagship al companiei. Vorbim despre un modul de cameră pătrat, cu patru elemente, trei dintre ele fiind camere și al patrulea un blitz. De fapt, acest aranjament nu este foarte diferit față de cel pe care îl cunoaștem deja de pe OnePlus 11 și 12, dar cele patru elemente sunt acum încadrate într-un pătrat cu colțuri rotunjite, ceva destul de „standard” în industrie.
Apple, Xiaomi, Samsung și multe alte companii au mai folosit acest design în trecut, ceea ce va face identificarea lui OnePlus 13 mult mai grea dintr-o mulțime de alte telefoane cu module de cameră pătate. Ce nu dispare odată cu această tranziție de la un modul rotund la unul pătrat este branding-ul Hasselblad. Se pare că Oppo va prelungi parteneriatul cu brand-ul de camere suedez, deținut de câțiva ani de către producătorul chinez de drone și echipament foto/video, DJI.
OnePlus 13 este așteptat spre finalul acestui an, drept unul dintre primele telefoane echipate cu chipset-ul Snapdragon 8 Gen 4. Desigur, această lansare ar avea loc exclusiv în China, urmând ca telefonul să fie lansat în Europa abia la începutul anului viitor. Alte detalii despre configurația hardware internă a telefonului nu sunt cunoscute, însă, având în vedere că nu au apărut tehnologii noi la nivelul memoriilor RAM, stocării sau ecranului, acestea nu ar putea primi decât îmbunătățiri incrementale.
La capitolul cameră foto și în special pentru înregistrare video, OnePlus 13 are loc mult de îmbunătățiri, deci acolo ar putea apărea cele mai mari upgrade-uri.