Realme 12+ 5G – Midrange-ul unei game midrange (REVIEW)

Realme 12+ 5G – Midrange-ul unei game midrange (REVIEW)

Scris de | 24 mai, 2024

Dacă ți se pare că ai mai văzut telefonul acesta o dată, nu e o coincidență. Pentru că acum două luni, am testat un model similar, dar ceva mai bun (într-un clip pe care îl poți vedea aici), adică Realme 12 Pro Plus 5G, pe care l-am și considerat atunci poate cel mai frumos telefon al anului. Fast forward până acum și Realme a adus în România și variantele mai ieftine din gama Realme 12 – adică Realme 12+ 5G și Realme 12. 

L-am luat la un test rapid pe primul dintre ele, practic versiunea de mijloc a acestei game (de unde și titlul – midrange-ul unei game midrange), ca să văd în principal cam cât la sută din varianta flagship, pe care am apreciat-o destul de mult, se regăsește în acest telefon, și la ce va trebui să renunți pentru un preț ceva mai mic. Deci, fără să mai pierdem vremea, acesta este Realme 12+ (și 5G!).

Design similar, dar fără curburi

În termeni de aspect, se aseamănă foarte mult, așa cum ai observat deja, cu varianta Pro Plus. Are același spate din piele vegană, cum o numește Realme, cu o dungă pe mijloc, stil jachetă cu fermoar, și același ansamblu circular pe spate, cu o ridicătură ceva mai mică, pentru că nu avem senzorul de 64MP periscop telefoto pe care l-am lăudat în review-ul variantei mai scumpe. 

Se remarcă însă o diferență destul de clară – marginile nu mai sunt curbate, ci drepte, și per total Realme 12+ arată ceva mai butucănos decât fratele său mai mare, deși nu este. Vine cu Dual SIM, dar și cu slot pentru card MicroSD, spre deosebire de varianta Pro Plus, și are rezistență la praf și apă de tip IP54 – mă rog, asta înseamnă de fapt rezistență la picături de apă, deci nu recomand să intri cu el în vreo piscină vara asta.

În pachet primești un cablu de încărcare cu tot cu brick (care este unul de China, în cazul nostru, dar sunt destul de sigur că cel din magazine va avea varianta de Europa). Mai găsești acolo și o husă din silicon cu care să acoperi telefonul până când găsești o variantă mai bună și mai de calitate. Cadrul telefonului este din plastic, deci ar fi bine să ai grijă unde îl pui, ca să nu te trezești cu zgârieturi în acele zone.

Pe marginea de sus observ însă un lucru care m-a șocat puțin, pentru că a trecut ceva timp de când am văzut un astfel de „artefact străvechi” chiar și pe telefoane mai ieftine – un jack de căști, de 3,5mm. E o surpriză destul de plăcută, deși eu unul nu prea am cum să mă bucur de ea, fiindcă nu prea mai am căști cu jack – doar cele mari, over ear, mai au un astfel de cablu inclus în cutie, dar nu prea îl folosesc. 

Ecranele OLED, un must pentru midrange-uri

Realme 12+ are un ecran AMOLED de 6,67 inchi, cu un punch-hole pentru camera de selfie amplasat în partea de sus a ecranului, central. Marginile nu sunt foarte mari și ar trebui să te obișnuiești destul de repede cu ele odată ce începi să utilizezi telefonul. Foarte interesant mi s-a părut faptul că e mai luminos decât flagship-ul seriei, ajungând la un orbitor 2000 de niți, conform specificațiilor, iar diferența asta de luminozitate se vede destul de ușor odată ce le pui unul lângă celălalt. Rezoluția e FullHD, adică 1080 x 2400 de pixeli, standard pentru acest segment, iar rata de refresh ajunge până la 120Hz, în aplicațiile care suportă acest lucru și navigarea prin meniu. Și aici, ca și la varianta Pro Plus, îmi place mult feedback-ul haptic pe care îl oferă telefonul. Mi se pare că nu prea găsești des un motor de vibrații bun pe telefoane ieftine, așa că o astfel de surpriză e oricând binevenită.

Per total, aș zice că e un ecran foarte bun, și care reușește să rivalizeze cu siguranță cu telefoane mult mai scumpe. Culorile sunt frumoase, vii, experiența de vizionare e foarte bună, e luminos în orice tip de mediu, ce să mai.. încă un midrange unde eu personal nu prea am ce să zic de rău în materie de display. Nu știu dacă vor mai exista progrese la acest capitol prea curând, dar deja mai toate telefoanele trebuie să vină cu ecrane care să conțină OLED în nume, pentru că altfel nu prea merită luate în seamă.

Sunetul e și el bun, stereo și destul de puternic, și face un tandem bun cu imaginea pentru a oferi o experiență foarte plăcută atunci când te uiți la un serial pe Netflix sau un video pe YouTube.

Bloatware-ul, o problemă

Principalele lucruri mai iritante cu privire la Realme 12+ se rezumă la software, care are aceleași probleme ca pe varianta flagship, ba chiar cu mici plusuri (sau, mă rog, în cazul de față, minusuri pentru utilizator). Bloatware-ul e prezent și aici, și dacă la review-ul pentru varianta mai scumpă vorbeam de doar patru aplicații extra, aici se mai adaugă, pe lângă acelea, destul de multe. Sunt vreo 4 sau 5 jocuri care sunt preinstalate, și nu vorbim de vreun Asphalt 9 sau Call of Duty pe care mulți utilizatori le vor descărca, ci de Fruit Shooting, o copie de Fruit Ninja, Worm.io sau Tile Match – jocuri de care eu, personal, nu am auzit până acum nici în treacăt. Deci, dacă niciunul din ele nu te atrage, îți recomand să faci ca mine, și să le dezinstalezi.

Mai există și problema reclamelor din lock screen, care necesită puțină căutare prin meniuri ca să afli de unde trebuie să le scoți. Poți scăpa de ele până la urmă, evident, dar e ceva mai multă bătaie de cap decât și-ar dori cineva care își ia un telefon sub 2000 de lei. 

În rest, software-ul celor de la Realme este unul destul de clasic, și funcționează cam la fel ca orice Android. Răspunde puțin lent uneori la anumite cerințe, dar aici e vorba mai degrabă de o problemă de performanță și hardware. Bateria are 5000mAh și e bine optimizată, pentru că ar trebui să te țină cam o zi la utilizare mai intensă, cu niște jocuri și ceva mai mult YouTube și făcut fotografii, și aproape de o zi și jumătate la utilizare „light”. Se încarcă cu 67W pe fir, la fel ca modelul flagship, ceea ce înseamnă că ajunge de la 1 la 50% în aproximativ 19 minute, conform Realme. La capitolul acesta, nu prea ai ce să ceri mai mult de la un midrange și chinezii demonstrează încă o dată că sunt, cel puțin momentan, imbatabili când vine vorba de încărcarea rapidă. 

Performanță bună în single-core, lacune în multi-core

Și dacă tot am menționat performanța, e cazul să aruncăm o privire și la ce se află la interiorul acestui device. Dacă flagship-ul seriei Realme 12 avea un procesor de la Qualcomm, varianta aceasta, Realme 12+, optează pentru un MediaTek Dimensity 7050, realizat pe un proces de 6nm, cu opt nuclee. Sunt însă foarte multe versiuni de stocare disponibile, care pleacă de la 128GB și urcă până la 512GB. Adevăratul șoc are loc însă atunci când privești la capacitatea RAM, care e de minim 8GB, și sunt inclusiv 2 versiuni cu 12GB. Eu am testat chiar una din aceste versiuni, și bănuiesc că Realme a vrut să pluseze pe partea asta tocmai din cauza faptului că a ales să bage un MediaTek la interiorul acestui device.

Am rulat clasicele AnTuTu, Geekbench 6, PC Mark și 3D Mark (în varianta Wild Life), și las mai jos și rezultatele pentru fiecare în parte. În termeni de single-core, performanța e similară cu cea de pe varianta mai scumpă și problemele apar mai degrabă în sarcinile multi-core. Experiența în jocuri a fost totuși foarte bună, în ceea ce privește clasicele Asphalt și Call of Duty, deși menționez că nu am încercat Warzone, pentru că acolo știam că ar fi gâfâit puțin mai mult.

Realme 12+ are câteva momente de „gândire” în plus atunci când încerci să treci repede dintr-o aplicație în alta, și asta e din nou din cauza performanței multi-core, care ar trebui să preia sarcinile mai solicitante. Per total, aș zice că e un telefon care nu o să te dezamăgească în ceea ce privește capacitățile și puterea sa, dar nici nu o să iasă prea mult în evidență la acest capitol.

Principală de 50MP cu senzor Sony

În fine, camerele. Cum am zis anterior, Realme 12+ renunță la acel senzor tele de 64MP de pe varianta de top a gamei, păstrând însă ultrawide-ul de 8MP și camera macro de 2MP. O să fiu foarte succint în legătură cu acestea, pentru că sunt aceiași senzori pe care i-am mai testat, și sincer nici nu mai aveam nevoie să fac fotografii cu ei ca să îmi spun opinia. Ambii senzori sunt slabi și dacă pentru tine contează mult camera ultrawide sau ești super special și contează camera macro, telefonul acesta nu e clar alesul. Pozele în ambele moduri sunt slabe, nu foarte sharp, culorile nu au o reprezentare prea bună și nu prea există dynamic range, iar ultrawide-ul pe noapte e pur și simplu inutilizabil. 

Camera principală are 50MP, dar nu e chiar același senzor ca pe varianta Pro Plus. Este folosit un Sony Lytia-600, senzor care se mișcă, sincer, destul de bine, și are și stabilizare optică. Fotografiile sunt bune, ușor supraexpuse uneori, dar cu o reprezentare a culorilor ok în rest. Zonele întunecate își păstrează detaliile, sharpness-ul e bun, dar nu senzațional, și per total aș zice că performanțele sale sunt satisfăcătoare și e o cameră destul de corectă pentru prețul acesta.

Pe noapte, performanțele ei sunt acceptabile. Scena e puțin cam galbenă, dar iluminarea artificială nu e exagerată și pentru niște fotografii realizate într-o beznă aproape completă, nu s-a descurcat foarte rău. Sigur, există zone lipsite de detalii, dar vorbim totuși de un telefon sub 2000 de lei, nu prea ai cum să îi ceri marea cu sarea.

Portretele în schimb îmi plac foarte mult. Bokeh-ul e aplicat destul de corect pe fața pisicii în imaginile de mai jos și culorile sunt neașteptat de corecte – ochii în special sunt extrem de apropiați de nuanța reală.

Selfie-urile sunt făcute cu o cameră de 16MP, cu f/2.5 și se vede aici o lipsă mai mare de detalii decât pe principală, inclusiv atunci când folosești modul portret. Firele de păr din barbă se amestecă puțin, dar decuparea e destul de corectă. Tonurile pielii sunt însă puțin cam aprinse, iar tricoul de pe mine clar nu are chiar nuanța aia de roșu.

Concluzia connect

Realme 12+ este, per total, un telefon bun, care se achită corect de sarcinile pe care le are. Prețul este și el unul mai mult decât corect, pentru că cea mai bună configurație, cu 12GB RAM și stocare de 512GB, are un preț recomandat de 1799 de lei. Însă, în condițiile în care poți să găsești varianta Pro Plus pe la un preț de aproximativ 2000 de lei, s-ar putea ca acest telefon să aibă inamici din propria sa tabără.

Plusuri

  • Raportul calitate-preț.
  • Ecranul.
  • Autonomia și încărcarea.

Minusuri

  • Camerele ultrawide și macro.
  • Bloatware-ul și reclamele din lock screen.
Asus ROG Zephyrus g16 - 2024

Etichete: , , , , , ,