Șapte lucruri pe care (poate) nu le știai despre camera unui telefon Xiaomi

Scris de | 16 decembrie, 2024
Șapte lucruri pe care (poate) nu le știai despre camera unui telefon Xiaomi

Am testat majoritatea telefoanelor Xiaomi lansate în România în ultimul an, fie că e vorba de pliabile, flagship-uri sau midrange-uri. Am vorbit adesea despre camera acestora, care rămâne unul dintre cele mai importante aspecte ale unui telefon pentru mine și definitoriu în decizia finală de a cumpăra sau nu un nou device. Adevărul este însă că aplicația de cameră de la Xiaomi a trecut prin multe modificări în ultimii ani și, spre deosebire de alte device-uri, încă ascunde unele setări pe care s-ar putea să le ratezi dacă nu ești atent. Deci, alături de cei de la Xiaomi România, cărora le mulțumim pentru sprijinul acordat în realizarea acestui material, am zis că ar fi o idee bună să scoatem în evidență câteva dintre lucrurile care se ascund în aplicația de cameră a unui telefon Xiaomi.

În primul rând, trebuie să menționăm auxiliarul pe care l-am folosit pentru materialul de astăzi. Este vorba de Xiaomi 14T, „mezinul” celei mai noi serii lansată de producătorul chinez, care se găsește în România pe la un preț aproximativ de 2500 de lei și căruia nu i-am făcut review pentru că se aseamănă în multe privințe cu Xiaomi 14T Pro, pentru care poți vedea un video dedicat la noi pe canal. De asemenea, avem și un review pentru Xiaomi Mix Flip, primul pliabil care se deschide pe verticală de la Xiaomi.

Foarte rapid zic să trecem în revistă însă lucrurile cu care se laudă acest Xiaomi 14T și de ce e un telefon care înglobează foarte bine acel motto al Xiaomi, de a oferi un telefon cu specificații de top, la un preț accesibil – un flagship killer, dacă vreți. Deci, Xiaomi 14T vine cu următoarele: 

  • un display AMOLED superb de 6,67 inchi, cu rată de refresh de 144Hz și certificare Dolby Vision;
  • un procesor Mediatek Dimensity 8300 Ultra, cu 8 nuclee și realizat pe un proces de 4nm;
  • o baterie de 5000mAh care se încarcă cu 67W pe fir;
  • rezistență de tip IP68 la praf și apă, sticlă atât pe față cât și pe spate și un design mat, ușor de curățat de amprente;
  • și, în fine, ce ne interesează pe noi cel mai tare, un setup de trei camere pe spate și una pe față, alcătuit din următoarele – o principală de 50MP cu stabilizare optică, un senzor tele tot de 50MP cu zoom optic 2x și un ultrawide de 12MP, plasate pe spate, și un senzor de selfie de 32MP. 

Nu o să vorbesc despre calitatea camerelor, pentru că sunt cam aceleași pe care le găsești și pe Xiaomi 14T Pro, deci dacă ești curios de pozele pe care le poate realiza și cât de bun este ansamblul acesta foto, îți recomand să vezi clipul acela, are și o secțiune specială întocmai pentru cameră.

Să trecem deci, după această lungă introducere, la adevăratul subiect: micile lucruri care se ascund în camera unui telefon Xiaomi și pe care ar trebui să le știi.

Leica Vibrant / Leica Authentic

De când a început parteneriatul cu Leica, Xiaomi a introdus în camera sa mai multe filtre rezultate din colaborarea cu producătorul german. Pe lângă asta însă, a adăugat în aplicația de cameră și ceea ce se numesc Stiluri Leica, două la număr: Authentic și Vibrant. Poți schimba între ele apăsând în colțul din dreapta sus, însă un lucru foarte important de reținut este că nu le poți dezactiva. E o schimbare la care unii utilizatori ai telefoanelor Xiaomi încă sunt reticenți, dar dacă nu ești fan al acestora, poți rezolva asta destul de ușor. Pur și simplu poți să descarci aplicația GCam, sau să te joci puțin la setări din modul Pro pentru a face ca imaginile să fie în tonul pe care îl dorești.

Încearcă filtrele

Majoritatea review-urilor pe care le facem iau foarte puțin în calcul filtrele, mai ales cele integrate deja în aplicația de cameră, din motive evidente. Acestea nu sunt tocmai relevante pentru performanțele senzorilor, însă asta nu înseamnă că nu sunt, sau că nu merită folosite de utilizatori. Dimpotrivă, dacă ai un Xiaomi, mai ales un Xiaomi 14T, ți-aș recomanda să te joci cât mai mult cu filtrele și să le folosești, pentru că știm foarte bine că rar pui o poză pe social media fără să te mai joci puțin cu ea, fie în diverse aplicații de editare, fie chiar în aplicația de Instagram, cu filtrele prestabilite. Ei bine, Xiaomi 14T are o groază de filtre integrate, pe care le poți vedea apăsând în colțul din dreapta jos. Nu mai puțin de 6 dintre ele sunt realizate în colaborare cu Leica, și merită încercate pe deplin, pentru că unele îți vor oferi rezultate excelente. Spre exemplu, când am fost la lansarea de la Berlin a telefoanelor, am folosit de câteva ori filtrul Leica Black and White, care face fotografiile să pară mult mai dramatice și mai serioase, și poate face ca micile imperfecțiuni din poze să dispară. La fel, există și un filtru care îți face pozele să pară de parcă ar fi fost făcute pe film, și cu care m-am distrat în câteva rânduri, obținând rezultate excelente. Chiar dacă nu le luăm în calcul pentru review-uri, filtrele sunt acele lucruri care pot da personalitate unui telefon, îl pot face să se simtă al tău și te pot ajuta să îți găsești și un stil favorit de fotografiere. Nu trebuie să le folosești mereu, dar dacă vrei să te distrezi și să vezi ce alte moduri de a privi o scenă mai ai, merită să treci puțin prin ele.

Cum faci poze RAW (și ce înseamnă asta)

Probabil că ai auzit măcar o dată de conceptul de fotografii RAW. Însă ce înseamnă asta? Ei bine, un fișier RAW se referă la datele necompresate și neprocesate ale imaginii pe care o surprinzi, o imagine care cuprinde toate detaliile pe care le vezi prin lentila telefonului. În teorie sună a ceva ce toată lumea ar dori, doar că aceste fișiere sunt extrem de mari, și sunt folosite în general doar de fotografi, editori sau alte meserii din acest areal, pentru că pot fi editate mult mai atent, și fără a pierde din detalii. Iar Xiaomi 14T îți permite, dacă dorești, să faci poze în format RAW. Pentru asta, va trebui să intri în modul Pro, să apeși pe săgeata din centrul părții de sus a ecranului și să selectezi „Format Imagine”. Acolo vei putea face trecerea la formatul RAW, care îți va oferi mereu imagini de tip 3:4. 

Cum faci fotografii la 50MP

Xiaomi mai are uneori tendința de a „ascunde” setări importante ale sale prin meniuri, cum făcea spre exemplu uneori cu setarea pentru modul Macro. Ei bine, nici modul de 50MP de pe Xiaomi 14T nu se găsește ușor din prima, și în general producătorii de telefoane fac asta pentru a-i mai ajuta pe utilizatori să își gestioneze mai bine spațiul de stocare. Asta fiindcă, la fel ca în cazul fișierelor RAW, fotografiile cu modul de 50MP ocupă destul de mult spațiu, pentru că rețin o cantitate mai mare de detalii decât cele realizate direct din primul mod care apare atunci când deschizi camera. Însă, pentru cazurile în care vrei să surprinzi un peisaj în toată frumusețea sa, sau vrei să acorzi mai multă atenție detaliilor, merită să îl folosești. Îl găsești tocmai în capătul meniului de cameră, în zona „Mai multe”, alături de modul de noapte sau modul slow-motion. 

Cum te asiguri că filmezi la cea mai înaltă calitate

În ceea ce privește filmarea, deși marea majoritate a telefoanelor de peste 2000 de lei din ziua de azi pot filma la calitate 4K, rareori vei vedea această calitate ca fiind presetată. Asta înseamnă că trebuie să intri tu adesea în setări, iar la Xiaomi e destul de simplu lucrul acesta, pentru că imediat ce intri în modul Video poți vedea în colțul din dreapta sus calitatea și frame-urile, pe care le schimbi doar printr-o apăsare. Însă, mai există un lucru pe care trebuie să îl faci ca să te asiguri că filmezi la cea mai înaltă calitate. Pentru asta, va trebui să mergi din nou în capătul modurilor de fotografiere, la meniul „Mai multe” și să apeși pe iconița de setări pentru aparatul foto, aflată din nou în colțul din dreapta sus. Aici o să găsești o mulțime de setări, dar cea care ne interesează este HDR10+, care este oprită by default și trebuie pornită. Asta îți va permite să tragi clipuri în HDR10+ pentru o imagine mai bună, însă va însemna și că acele clipuri vor putea fi văzute numai pe device-uri compatibile cu acest standard. Partea bună este că majoritatea telefoanelor și display-urilor recente au această compatibilitate, deci nu ar trebui să fie tocmai o problemă.

Cum filmezi un timelapse și economisești niște baterie

În același meniu se află o setare care îți permite să fotografiezi cu ecranul dezactivat. De ce ai face asta, probabil că te întrebi, însă motivul e destul de simplu, pentru că funcția aceasta este destinată utilizării în timpul timelapse-urilor. Ce face este destul de simplu, doar dezactivează ecranul după 3 minute în care nu a mai fost folosit, pentru a economosi baterie și de asemenea, te va ajuta și pentru a se asigura că nu ai parte de burn-in pe ecran, un risc destul de mare dacă recurgi des la timelapse-uri.

Cum găsești zoom-ul „secret” pentru portrete

Am spus că Xiaomi are tendința de a mai „ascunde” niște elemente în meniurile sale, și nimic nu demonstrează asta mai bine decât așa-numitul zoom „secret” pentru portrete. Astfel, dacă mergi la modul Portret vei vedea patru opțiuni diferite – 23mm, 35mm, 50mm sau 75mm. Există însă și o a cincea opțiune, de 90mm, care se găsește doar dacă apeși pe un mic buton din partea stângă a ecranului, și pe care Xiaomi o numește Soft Focus. Sincer, nu e modalitatea mea favorită de a face un portret pe un telefon Xiaomi, mi se pare că pierde destul de mult din detalii și nu arată nici pe departe la fel de bine ca celelalte variante pe care le ai la dispoziție, dar e bine să știi că există și, cine știe, poate îi vei și găsi o utilitate uneori.

Advert 61

Etichete: , , , , , , ,