Galaxy A56 este telefonul îl așteptam cu nerăbdare în 2025 și pe care chiar l-am cumpărat cu prima ocazie pentru a putea să vi-l prezint în acest review. Galaxy A56 va fi cu siguranță unul dintre cele mai bine vândute telefoane în 2025, chiar dacă s-ar putea ca pentru mulți să nu reprezinte un upgrade major. Acesta vine cu un procesor nou și cu Awesome Intelligence, versiunea pentru mid-range a AI-ului de la Samsung. Sunt acestea de ajuns pentru a justifica un upgrade?
Galaxy A56 are schimbări minore la exterior
La fel cum face și în cazul modelelor high-end, Samsung nu încearcă să reinventeze roata cu Galaxy A56 atunci când vorbim despre design. Vorbim despre un telefon aproape identic la exterior față de A55-ul precedent, folosind din nou acel Key Island, zona ieșită în relief pe rama metalică din jurul butoanelor laterale. Avem iarăși un design complet plat cu sticlă Gorilla Vitcus+ pe ambele părți și o ramă din aluminiu cu aspect șlefuit. Am observat însă că marginile sunt mai puțin ascuțite pe noul model, ceea ce îl face mai confortabil de folosit față de predecesorul său.






Singura diferență notabilă la capitolul design ar fi insula de camere, care se întoarce după câțiva ani de camere cu inele individuale. Vorbim despre un soi de „capac” lipit peste vechile inele, care asigură și ceva protecție la zgârieturi, pentru a nu mai pune lentilele direct pe masă. Seamănă cu ceea ce vedem pe Galaxy Z Fold6, dar nu pot să zic că îmi place în mod special. Faptul că nu se îmbină perfect cu capacul de pe spate înseamnă că acolo se va strânge praf în timp. Altfel, avem iarăși rezistență la apă și praf la standardul IP67, port USB-C în partea de jos și slot dual-SIM, fără microSD.
Deși nu pare la prima vedere, A56 este puțin mai mare decât A55, fiind livrat cu un ecran de 6,7”, față de cel de 6,6″. Acesta folosește un panel puțin mai performant, tot Full HD+ la 120 Hz, dar cu luminozitate de 1.200 nits standard și până la 1.900 nits în HDR. Deja depășește modelele din seria Galaxy S23 la acest capitol. Așa cum era de așteptat, ecranul este excelent, aproape de nivel flagship, singura limitare a sa fiind lipsa refresh rate-ului variabil.




Exynos 1580 aduce un aport bun de performanță
Unul dintre cele mai importante upgrade-uri ale lui Galaxy A56 este, desigur, procesorul. Samsung echipează acest model cu Exynos 1580, care adoptă un design intern 1+3+4 pentru nuclee, cu un nucleu principal mai rapid (2.9 GHz), 3 de performanță (2.6 GHz) și patru eficiente (1,9 GHz). În consecință, avem parte de un aport de performanță, însă nu unul major, având în vedere că este folosit același proces de fabricație pe 4nm. GPU-ul este însă cel care primește cel mai mare upgrade, cu Xclipse 540, realizat folosind tehnologie AMD RDNA2. Acesta face A56 mult mai performant în jocuri față de modelul anterior.









În testele sintetice, Galaxy A56 se apropie de performanța celor mai puternice mid-range-uri testate de noi, unele cu procesoare din clase chiar mai înalte. Performanța înaltă vine cu o oarecare penalizare la nivelul stabilității, dar tot rămâne pe la 75-80% din performanță inclusiv în sarcini susținute. Dar testele sunt una, iar practica este alta.
Deși testele raportează doar 20-30% îmbunătățire față de A55, mi se pare că în utilizare normală Galaxy A56 este semnificativ mai fluid față de A55. Pe de-o parte, îmbunătățirea pe sarcini single-core contribuie cu siguranță atunci când deschizi aplicații și navighezi prin meniuri, dar pe de altă parte noul OneUI 7 (care la momentul redactării acestui material nu se găsește decât pe modelele Galaxy S25) oferă la rândul său optimizări de performanță și animații mai fluide. Am testat și jocuri și clar nu putem depăși limitele unui procesor mid-range cu A56, însă Asphalt Legends, Call of Duty Mobile sau Genshin Impact s-au comportat mai mult decât decent pe setări medii cu framerate-uri înalte (60 FPS pentru Asphalt, 120 pentru Call of Duty și 45 pentru Genshin). Având în vedere că telefonul oricum nu ajunge să frigă prea tare, acesta ar putea fi un dispozitiv bun pentru gamerii de mobil.



Galaxy A56 vine cu o baterie identică cu cea de anul trecut, de 5.000 mAh, care oferă cam aceeași autonomie: o zi, sau o zi și jumătate pentru cei cu obiceiuri de utilizare mai intense sau chiar până la două zile pentru cei mai conservatori. Deci unde este upgrade-ul? La capitolul încărcare. Galaxy A56 vine cu încărcare rapidă la 45W, aceeași putere pe care o oferă și flagship-ul Galaxy S25 Ultra. Desigur, va trebui să cumperi tu încărcătorul, întrucât A56, la fel ca mai toate telefoanele din 2025 vine fără accesorii în pachet.


Artificial Intelligence, sau… Awesome Intelligence?
Acum că am terminat cu majoritatea upgrade-urilor hardware, ar trebui să vorbim puțin și despre software. OneUI 7 introduce pe seria Galaxy A funcțiile Awesome Intelligence, o versiune mai limitată a capabilităților Galaxy AI de pe flagship-uri. Nu avem funcții la fel de avansate precum editare sau generare de text și imagini, ci mai degrabă unele funcții ceva mai uzuale, care cred eu că vor fi chiar mai utile utilizatorilor de rând… atunci când vor funcționa. La momentul testării telefonului, aceste capabilități nu sunt disponibile. Cel mai probabil, acestea nu sunt active încă pentru că telefonul nu este lansat oficial la noi în țară. Descrierile din meniul de setări sugerează că pot elimina obiecte din fotografii, așa cum tot vedem pe mai toate telefoanele din ultima vreme, pot remasteriza imaginile mai vechi sau pot adăuga blur similar cu modul portret, după realizarea fotografiei.







Există însă și funcții AI funcționează. Avem Circle to Search și Gemini integrate din start, dar și Bixby, care este configurat implicit pe butonul de Power și nu poate fi decât dezactivat, dar nu înlocuit cu Gemini. Gemini apare doar la swipe din colțurile de jos. Asta înseamnă că nu poți configura nici măcar comanda vocală Hi Gemini pentru a activa asistentul. Există doar Hi Bixby. Este neplăcut pentru cei care sunt adânc ancorați în ecosistemul Google. Cu siguranță vor apărea metode de configurare alternative pentru asta. La nivel software mi se pare mai important însă pentru Galaxy A56 că va primi 6 ani de actualizări software, atât de sistem, cât și de securitate, peste media din piață. Această perioadă este cu un an sub flagship-urile Samsung și Google, dar cu un an peste cât cere legislația UE.
Galaxy A56 are camere încă bune, dar camera frontală este adevăratul upgrade
Dacă ne uităm pe lista de specificații a camerelor de pe Galaxy A56, vom observa că iarăși nu s-a schimbat nimic. Samsung apelează la aceeași strategie de pe flagship-uri și aduce mai degrabă îmbunătățiri software și de procesare a imaginilor. Aș spune că nici măcar acelea nu sunt foarte prezente aici. În afară de o interfață nouă pentru cameră, similară cu cea de pe S25, nu avem prea multe diferențe.

Vestea bună este că Galaxy A55 și A54 înaintea lui ofereau deja calitate mai mult decât decentă, așa că sunt slabe șansele ca cei care cumpără un A56 să fie dezamăgiți de fotografiile de pe acest model. Avem o cameră ultrawide OK, dar nu grozavă, care are însă avantajul rezoluției față de alte mid-range-uri din piață, cu un senzor de 12 megapixeli, față de 8 în rest. Imaginile nu sunt comparabile cu ce primim de la ultrawide-urile de pe flagship-uri, dar nu sunt nici slabe. Au plajă dinamică mai mare decât ceea ce primim de la mid-range-urile momentului și un aspect ceva mai curat. Noaptea, ultrawide-ul nu ar trebui folosit, rezultatele fiind neclare și zgomotoase. Nici nu mă așteptam de la un mid-range să ofere rezultate mai bune la acest capitol.
Camera principală este însă în continuare bună. S-ar putea să nu mai fie cea mai bună din acest segment, întrucât au apărut telefoane cu camere ceva mai moderne și rezoluții mai înalte, dar Samsung reușește să reziste bine cu această cameră mai veche. Culorile sunt vibrante, poate puțin cam saturate, dar plăcute totuși, la nivelul la care oricum le-ai fi modificat dacă le editai manual. Se vede că nu este folosit același sistem de procesare de pe modelele Galaxy S, întrucât imaginile de pe A56 sunt mai contrastante. Nivelul de detalii este peste medie, iar intervalul dinamic și el este ok, fără să ardă în soare puternic.
Fotografie pe timp de zi (0.5x, 1x, 2x)




































Pe timp de noapte, culorile sunt cam șterse și tind spre nuanțe reci, dar nu pot spune că îmi displac în mod special imaginile. Se vede că este aplicat un efort mai mare în procesare pentru a atinge aceste rezultate, întrucât fotografiile nu au acel aspect natural pe care îl găsim în ultimii ani pe flagship-uri. Se vede lipsa de detalii în multe cadre, dar pentru rețele de socializare vor fi cu siguranță OK.
Fotografie pe timp de noapte






























Camera principală este responsabilă și pentru zoom. Samsung a pus butoane de zoom pentru 2, 4 sau chiar 10x în interfața de cameră. Eu recomand să mergeți până la maximum 2x și doar în cazuri de urgență la 4x. Deja la 10x imaginile nu mai au nicio formă, sunt doar pixeli amestecați. La fel și noaptea, maximum 2x, și doar dacă este neapărat necesar, altfel, zoom-ul ar trebui evitat în lumină slabă.
Zoom (4x, 10x)










































Modul portret este mai mult decât decent, atât ziua, cât și noaptea. Sigur, nu aveam pretenții la un decupaj perfect, iar anumite fire de păr sau elemente din decor mai dau bătăi de cap algoritmului, dar rezultatele sunt în continuare plăcute, atât pe camera de pe spate, cât și pe camera frontală. Nu insistați însă cu modul macro, camera aceea de 5 megapixeli scoate rezultate slabe chiar și în lumină naturală. Am avut mai mult noroc cu camera principală pentru fotografierea unor flori sau detalii decât cu macro-ul dedicat.
Selfie/Portret
















Singurul upgrade hardware pe Galaxy A56 apare pe camera frontală, care a primit un upgrade important. Scade de la 32 la 12 megapixeli, dar primește o calitate cu mult îmbunătățită a imaginilor. Atât pe fotografie normală, cât și pe portret, vedem un upgrade generațional între A55 și A56. Din anumite puncte de vedere, parcă portretele ies chiar mai naturale pe selfie, decât pe camera principală.
Macro




Atunci când vorbim despre filmare (mostre în versiunea video a materialului), aceasta este limitată la 4K și 30 de cadre pe secundă. Rezultatele sunt decente pentru un mid-range, cu stabilizare eficientă pe timp de zi și aceleași culori vibrante pe care le-am întâlnit în modul foto. Aș zice că majoritatea utilizatorilor vor fi mulțumiți de aceste imagini, atât de pe camera principală, cât și de pe cea frontală. Noaptea, stabilizarea nu face față, din cauza senzorului mic și vibrațiilor care nu sunt estompate eficient de sistemul de stabilizare optică, dar am văzut rezultate similare și de la telefoane mult mai scumpe, așa că nu mi se pare un minus pentru A56.
Per total, Galaxy A56 mi se pare un telefon ușor de recomandat în zona de 2.000 lei. Acest model, cu 8 GB RAM și 128 GB stocare a costat 2.099 lei și cu siguranță în următoarele câteva săptămâni vor apărea și ofertele de lansare, care vor veni probabil cu un bonus inclus. Apoio,peste vreo lună sau două, vom vedea primele reduceri sub 2.000 lei pentru acest model. Da, există câteva telefoane acum care pot concura la multe capitole cu A56 în piață, care pot oferi ori camere mai performante, procesoare puțin mai puternice sau încărcare mai rapidă, însă puține se pot lăuda cu un pachet complet de capabilități într-un singur loc, fără mari compromisuri.