Motorola razr 60 Ultra review: un „tur de forță” în zona pliabilelor flip
Rog Strix Scar 18

Motorola razr 60 Ultra review: un „tur de forță” în zona pliabilelor flip

Scris de | 25 aprilie, 2025

Motorola este de câțiva ani înaintea concurenței atunci când vine vorba despre pliabile pe format „flip”, seria razr fiind prima care a adoptate ecrane mari, baterii mai mari și care a încercat să elimine pe cât posibil cuta de pe ecran. Astfel, noul razr 60 Ultra deja pornește dintr-o poziție privilegiată (a câștigat inclusiv premiul pentru cel mai bun pliabil flip în cadrul Galei Connect), practic din pole position-ul acestui segment de piață. Hai să vedem dacă razr 60 Ultra reușește să treacă din nou primul linia de finish.

razr 60 Ultra vine cu design familiar, dar construcție nouă

Chiar dacă la nivel de design nu pare că s-au schimbat multe de la razr 50 Ultra de anul trecut, Motorola se laudă pe noul model cu o serie de upgrade-uri la nivel de construcție. În primul rând, modelul pe care l-am testat venea vine cu acel spate care imită lemnul, pe care l-am întâlnit și pe Edge 50 Ultra (review). Este un element de design care iese imediat în evidență și care îmi place. Este aderent, elegant și inedit. Motorola spune că există și o versiune cu alcantara, pe care nu am văzut-o în realitate.

Ecranul exterior este protejat cu sticlă Gorilla Glass Ceramic, cea mai nouă și mai rezistentă versiune de la Corning. Se vorbește despre rezistență de 3 ori mai mare la căzături și de 10 ori la căzături repetate. Nu aș testa, îi cred pe cuvânt. Uprade-urile sunt completate de o balama cu elemente din titan, de 4 ori mai rezistentă, spune Motorola. Asta ar trebui să se vadă în timp. Pentru prima dată, razr 60 Ultra are nu doar rezistență la apă, ci și la praf, la standardul IP48. Asta înseamnă că au fost adăugate perii fine în interiorul balamalei pentru a evita intrarea particulelor fine. Motorola se așteaptă la 1 milion de plieri de la acest model, dar, din nou, rămâne de văzut în timp cum se va comporta.

Tot această balama, alături de un strat mai gros de sticlă ultra-subțire (50nm) sunt responsabile și pentru reducerea cutei de pe ecran cu 30%, ceea ce poate părea puțin, dar acesta este, în acest moment pliabilul pe acest format cu cea mai puțin evident pliu. Ajută și faptul că ecranul este unul excelent, cu diagonală imensă, de 7”, fiind cel mai mare și mai înalt model de acest gen din piață. Cu rezoluție înaltă, peste Full HD, panel LTPO care ajunge la 165 Hz, luminozitate de 4.000 nits și compatibilitate HDR10+ și Dolby Vision. Ecranul este într-adevăr excelent, dar mi se pare mult prea înalt, fiind greu de folosit cu o singură mână.

Nici ecranul exterior nu se lasă mai prejos. Sunt și alte modele care l-au ajuns din urmă, la 4” în diagonală, dar este singurul care atinge 165 Hz la exterior și oferă compatibilitate HDR. De ce este important să ai un ecran asa performant la exterior? Pentru că poți folosi pe el toate aplicațiile preferate. Ar putea fi o metodă de a limita utilizarea telefonului doar pentru funcții de bază, precum răspunsul la mesaje sau citirea rapidă a unui e-mail, fără să deschizi întregul telefon, ceea ce te-ar putea atrage către rețelele de socializare. Și acest ecran este foarte luminos, la 2.400 nits.

Motorola s-a aliniat la normele UE și nu mai oferă încărcător în pachet, ceea ce era de așteptat în 2025. Totuși, în locul încărcătorului apare o husă din materiale premium (imitație de piele), un bonus binevenit. Husa este în culoarea telefonului și are și o agățătoare. Chiar dacă Motorola se laudă cu rezistență ridicată, tot recomand o husă pentru telefoanele de acest gen, întrucât reparațiile în caz de accident sunt foarte scumpe.

razr 60 Ultra este cel mai performant pliabil flip al momentului

La capitolul performanță, telefoanele pe acest format nu prea pot ține pasul cu modelele tradiționale, dar razr 60 Ultra încearcă să spargă aceste preconcepții. Reușește însă doar parțial. Avem primul Flip cu Snapdragon 8 Elite și 16 GB RAM din piață, iar în testele de performanță a reușit să mă impresioneze. Performanță este cu doar puțin în urma altor flagship-uri ale momentului și reușește chiar să reziste bine și în testele de stress cu 65-75% din performanță păstrată. Depășește astfel și modele tradiționale din ultimele luni. Din păcate, în testul de stres Wild Life Extreme, se încinge peste limite fix înainte de final și telefonul se închide complet. Poate fi un bug software, având în vedere că celelalte teste sunt trecute fără probleme.

În gaming, ecranul foarte lat poate să te ajute în titluri de acțiune, precum shooter-e, întrucât vezi mai mult în laterale, dar nu aș zice că pliabilele de acest gen sunt tocmai dispozitive de gaming. Nu trebuie să uităm că acestea se zgârie în continuare ușor din cauza protecției de plastic, așa că nu vor rezista la abuzuri pe termen lung. Totuși razr 60 Ultra mi-a depășit așteptările la acest capitol în Genshin Impact, Warzone, Call of Duty și Asphalt.

Poate părea că laud prea mult acest model, dar chiar este un dispozitiv impresionant la majoritatea capitolelor. La capitolul baterie însă, acesta doar egalează modele precum Xiaomi MIX Flip (review) sau Magic V Flip de la Honor, lansate anterior. 4.700 mAh și 68W încărcare pe fir sunt însă valori foarte bune pentru un telefon de acest gen, la care se adaugă și încărcare wireless la 30W. Aș estima cam o zi și jumătate de autonomie, în mare parte datorită chipset-ului eficient și faptului că nu trebuie să deschizi ecranul principal pentru funcții care pot fi realizate și pe cel exterior.

Software curat cu Moto AI, dar suport software de scurtă durată

La nivel software avem însă una rece și una caldă. Rece pentru că razr 60 Ultra va primi doar 3 ani de actualizări de sistem și 4 ani de actualizări de securitate, sub ceea ce promite concurența. Caldă, pentru că are cel mai bun software pentru ecranul exterior, care nu este doar un ecran de widget-uri. Sigur, poți atașa acolo vremea, sau calendarul, dar totodată poți rula oricare dintre aplicațiile instalate pe telefon. Nu ai restricții de niciun fel și ecranul este destul de mare cât să poată fi chiar util. Există chiar și jocuri speciale pentru acest ecran, dacă ai câteva minute de pierdut.

Interfața Motorola MyUX este în continuare aerisită și intuitivă și, desigur, inspirată de cea standard de la Google. Ceva ce am întâlnit și pe Edge 60 Fusion este Moto AI, suita de aplicații și funcții cu inteligență artificială de la Motorola. Pe razr avem mai multe funcții dedicate, cât și un buton dedicat care cheamă interfața AI, amplasat pe partea stângă avem aceleași funcții disponibile precum pe modelul mid-range testat, așa că nu voi intra în prea multe detalii. Important este că Motorola promite că mai multe funcții AI vor fi adăugate după primul update, care va apărea în luna mai, iar în iunie va exista suport chiar și pentru limba română, ceva ce va fi util pentru rezumarea notificărilor și pentru transcrierea înregistrărilor. Există și Gemini și Circle to Search, desigur, dar deja ne așteptăm la astfel de funcții pe toate telefoanele Android din ultima vreme.

Camera lui razr 60 Ultra are câteva avantaje

Camera este un alt aspect la care pliabilele de acest gen nu stau foarte, dar razr 60 Ultra promite să schimbe asta. Avem tot două camere, un ultrawide și un wide, fără zoom optic, ambele de 50 megapixeli, alături de o cameră de selfie tot de 50 megapixeli. Sincer, nu există multe motive pentru a investi într-o cameră de selfie performantă pe un telefon de acest gen, pentru că poți realiza autoportrete cu cea principală.

Și acesta cred că este și cel mai mare avantaj la capitolul foto pentru razr 60 Ultra. Imaginile cu persoane arată foarte bine, sunt la rezoluție înaltă, au detalii înalte, culori bune și un decupaj în mare parte perfect. Se vede că imaginile sunt îmbunătățite cu AI, dar e genul de AI bun, nu cel care inventează detalii și modifică aspectul persoanelor. Pe timp de noapte se văd limitările procesării, însă am fost plăcut mulțumit de rezultate.

Portret

Pe timp de zi, fotografiile generale sunt bune pe ambele camere. Ultrawide-ul mi s-a părut în special bun față de ceea ce am testat în ultima vreme, inclusiv pe modele cu pretenții, precum Find N5-ul de la Oppo. Imaginile au un aspect curat, nu sunt supraexpuse, au culori naturale și focalizează rapid cu ultrawide-ul. Imaginile par că au un contrast pronunțat, care cu siguranță va fi apreciat de mulți utilizatori. Pe timp de noapte însă, camera ultrawide nu se ridică la același nivel. Aici suspectez că Motorola mai trebuie să lucreze la algoritmul de procesare pe modul nocturn, dar am observat și focalizare cam lentă, sau imprecisă în lumină slabă pe această cameră.

Fotografie pe timp de zi (0.5x, 1x, 2x)

Camera principală este la rândul său foarte bună pe timp de zi, cu un nivel ridicat de detalii, interval dinamic bun, culori plăcute. Greu de reproșat ceva la acest capitol. Tot pe camera principală se face și zoom-ul 2x prin crop, la rândul său un zoom bun. N-aș fi zis că este realizat prin crop dacă nu știam în prealabil, dovadă că senzorii moderni și algoritmii de procesare au avansat foarte mult în ultima perioadă.

Pe timp de noapte, camera principală este doar… OK. Nu este grozavă și nu se ridică la nivelul modelelor flagship din ultima vreme, dar s-ar putea să concureze de la egal la egal cu alte dispozitive pliabile similare. Not great, not terrible, dar își va face cu siguranță treaba.

Fotografie pe timp de noapte (0.5x, 1x)

Filmările sunt încă punctul slab pentru Motorola, dar chiar și așa, au mai evoluat în ultimii ani (mostre în versiunea video). Nu avem același nivel de detalii precum pe alte telefoane din piață, dar stabilizarea este bună, expunerea corectă și avantajul că te poți filma cu camera principală poate face acest telefon ușor de recomandat pentru vlogging sau conținut pe rețelele de socializare, chiar și pe timp de noapte. Există un camcoder mode, în care poți ține telefonul asemeni unei camere de filmat, cu posibilitatea de a face zoom pe partea de jos a ecranului. Nu recomand. De fiecare dată când încercam să fac zoom, mișcam cadrul cu totul. Este un simplu gimmick.

Prețul este de 6.500 lei pentru singura variantă cu 16 GB RAM și 512 GB stocare. Până pe 8 mai, telefonul va fi disponibil doar la Vodafone, și va beneficia de o ofertă de lansare, care reduce 350 euro din preț pentru cei care îl cumpără la abonament. Extra, sunt oferite și 3 luni de abonament pe serviciul de streaming Max. Pare o ofertă bună, mai ales dacă vrei cel mai nou pliabil compact. Acest segment este însă destul de competitiv, și dacă nu îți pasă așa mult de camere sau performanță, găsești razr 50 Ultra (review), Galaxy Z Flip6 (review) și alte câteva modele la prețuri chiar și la jumătate.

Concluzia connect

Motorola razr 60 Ultra rămâne cel mai bun pliabil Flip al momentului. Reprezintă un upgrade bun, în special la construcție și rezistență, dar vine și cu un chipset extrem de performant, cât și cu un sistem camere foarte bun pentru acest segment.

Plusuri

  • Materiale de construcție îmbunătățite și rezistență la praf
  • Cel mai performant pliabil flip
  • Cele mai performante ecrane din această categorie
  • Camere foarte bune

Minusuri

  • Butonul Moto AI nu face mare lucru momentan
  • Suport software sub concurență
  • Filmările nu se ridică la nivelul așteptărilor

Etichete: , , , , , ,