Netbook de design: Asus 1008P Karim Rashid

⇣ Sari la articol

Asus 1008P Seashell Karim Rashid, model care a ajuns recent în redacţia connect, nu este un netbook ca oricare altul. El are designul realizat de designerul Karim Rashid, care a avut grijă să îşi lase din plin amprenta asupra micului aparat. Acesta este uşor de transportat şi foarte elegant.

Text de: Bogdan Bele

Asus 1008P Seashell Karim RashidDesign cool
Ştim că aspectul nu e totul, dar modelul Asus 1008P Karim Rashid impresionează din prima din acest punct de vedere. În primul rând, vine în două variante de culoare (roz şi maro), „împachetat” într-o husă care are exact aceeaşi textură ca şi a carcasei. Este vorba despre una cu aspect de împletitură, care, spre deosebire de multe alte notebookuri, nu preia absolut deloc amprentele digitale. Oricât ţi-ai plimba degetele pe suprafaţa netbookului, el va arătat exact la fel.
Suprizele nu se opresc însă aici. Carcasa a fost realizată astfel încât să arate cât mai uniform, fără denivelări cauzate de porturi. Astfel că porturile au fost ascunse sub nişte căpăcele, care ies foarte uşor şi sunt prinse de carcasă, ca să nu rişti să le pierzi.
În acest fel, netbookul arată altfel decât aproape orice alt aparat de acest gen. Şi mai interesant este faptul că portul VGA, care nu ar fi încăput sub un capac lateral cum sunt cele despre care vorbeam ceva mai sus, este ascuns tot într-o nişă de acest gen, de data asta situată dedesubtul netbookului. Îl scoţi doar şi îl legi la port atunci când ai nevoie de el.
Trebuie spus din start că acest model se adresează celor care îşi doresc un netbook stilat, dar şi foarte uşor, pe care să îl ducă peste tot. Încape şi într-o poşetă mai mare, iar faptul că are un display de 10.1 inchi şi 1.1 kilograme îl face să fie foarte mobil.
Oricum, atunci când este introdus în gentuţa cu care vine este el în sine un accesoriu elegant. Nu că nu ar fi şi fără ea…

Tehnologie la purtător
Normal că nu te aştepţi la minuni din punct de vedere al tehnologiei de la un netbook, dar modelul 1008P Karim Rashid stă destul de bine şi la acest capitol. Ce e clar e că nu te va lăsa la greu, atunci când pleci undeva cu el sub braţ. Oferă suficient pentru a naviga pe web, a îndeplini diferite sarcini de birou sau a urmări un film.
În acest scop, el rulează Windows 7 Starter Edition, care nu supraîncarcă procesorul Intel Atom N450 la 1,66 MHz. Acesta este completat de 2 GB de RAM. Aceste valori au fost suficiente ca netbookul să nu ne facă nici un fel de probleme pe parcursul testării.
L-am folosit pentru diferite sarcini zilnice de birou şi ne-am descurcat foarte bine cu el. Nu s-a blocat nici atunci când au fost deschise zece taburi în Firefox.
Tastatura este destul de bine realizată, cu taste separate unele de altele, dar are un păcat pe care îl au multe dintre aparatele din această categorie – tastele sunt cam mici şi rişti de multe ori, dacă nu eşti atent, să nimereşti altceva decât ţi-ai pus în plan. Asta nu e o problemă foarte mare dacă netbookul este utilizat pentru messenger, Skype & co., dar se transformă într-una atunci când îl foloseşti pentru a scrie un text ceva mai lung (situaţie cam improbabilă la drum lung, dar care oricum trebuie luată în seamă).

Touchpad reuşit

Touchpadul este unul foarte precis şi bine realizat, putându-i fi reproşat doar faptul că este chiar prea bine integrat în carcasă şi sunt momente când nu simţi că ai ieşit cu degetul de pe el. Despre precizia sa sunt doar lucruri bune care ar putea fi spuse, oricum.
Ecranul este potrivit pentru vizualizarea unui film atunci când te afli în mişcare, şi afişează bine majoritatea site-urilor, la o rezoluţie nativă de 1024 x 600. Rezoluția displayului putea fi ceva mai mare, mai ales în condiţiile în care multe siteuri sunt mai late de 1024 şi te poţi trezi că sunt necesare operaţiuni de scroll ca să vezi o anumită porţiune.
Displayul este însă unul bun, pe care nu vei avea probleme în a viziona un film în condiţii bune. De jocuri nu se prea pune problema, dar nici nu prea ar fi cazul să te aştepţi la un asemenea aparat.
Nici de spaţiul de stocare nu prea vei avea motive să te plângi, cu un hard disk de 320 GB, pe care vor încăpea suficiente filme, poze, sau orice altceva ai vrea să pui.
Durata de viaţă a bateriei este ceva mai mică decât la un netbook obişnuit, undeva pe la 3 ore şi ceva cu wireless activ. Asus s-a gândit la asta, iar aparatul reduce automat luminozitatea displayului în momentul în care aparatul e scos din priză. În plus, el vine cu două baterii în pachet, pentru a compensa compromisul făcut pentru a păstra dimensiunile şi greutatea la acest nivel. Schimbarea între ele se face extrem de simplu.

Concluzie
Asus 1008P Seashell Karim Rashid este un netbook care pune preţ în primul şi în primul rând pe stil, dar nu face compromisuri mari nici la capitolul dotare, care este arhisuficientă în utilizarea zilnică şi mai ales la drum lung. Singurul reproş pe care i l-am putea face se referă la rezoluţia displayului, care putea fi ceva mai mare. Oricum, aparatul compensează acest lucru prin stil, de care nu duce deloc lipsă. Preţul său este de 1750 RON.

Asus

Articole asemanatoare