Samsung și Xbox îți vor permite să te joci titlurile din Game Pass fără consolă

Scris de | 9 iunie, 2022
Samsung și Xbox îți vor permite să te joci titlurile din Game Pass fără consolă

Samsung și Xbox au anunțat astăzi startul unei noi colaborări care va introduce aplicația Xbox în Samsung Gaming Hub, o nouă platformă de căutare a jocurilor de streaming disponibilă pe televizoarele inteligente Samsung din 2022, precum seria Neo QLED 8K, Neo QLED 4K, QLED și pe noua gamă Smart Monitor 2022.

Samsung Gaming Hub va deveni prima platformă Smart TV din lume care include aplicația Xbox pe televizoare inteligente. Cu acest parteneriat, utilizatorii Samsung Gaming Hub vor putea accesa toate cele peste 100 de titluri din Game Pass prin aplicația Xbox, inclusiv lansările day-one, precum a fost cazul lui Halo Infinite și Forza Horizon 5. În plus, utilizatorii se pot bucura de francize binecunoscute de la Bethesda Softworks și multe altele. 

Vei putea accesa astfel aplicația Xbox, după care te poți conecta cu contul Microsoft pentru a avea acces la toată librăria Game Pass, plus jocuri gratuite, pe care le vei putea juca fără vreun abonament, precum Fortnite. Singura necesitate va fi un controller, care să fie conectat prin Bluetooth la televizor.

Dezvăluit la CES 2022, Samsung Gaming Hub include parteneriate cu servicii de game streaming precum NVIDIA GeForce NOW, Google Stadia și Utomik, iar odată cu anunțul de astăzi, devine singura platformă Smart TV care include aplicația Xbox. Samsung Gaming Hub va fi disponibil în anumite regiuni de pe glob pe modelele Samsung Smart TV din 2022 începând cu 30 iunie, urmând a fi ulterior extins și în alte țări, precum România.

Etichete: , , , , ,

Despre: Andrei Brîndușescu

Andrei este cel care caută mai tot timpul o latură amuzantă a lucrurilor, însă poate fi foarte categoric atunci când un gadget sau o tehnologie îl nemulțumește. Urmărește cu mult interes și pasiune sectorul de cybersecurity, precum și noutățile din mobile și lumea audio. Timpul liber și-l ocupă cu gaming pe consolă, filme/seriale și urmărirea meciurilor de fotbal ale celor de la Tottenham – probabil cel mai nesănătos obicei din redacție. Se ghidează după două remarci simple, dar pe care le consideră esențiale atât în lumea tehnologiei, cât și în viață: „to dare is to do” și „sometimes you just have to take a leap of faith”.