Sony Xperia Stream este un accesoriu de răcire, streaming; A debutat şi Xperia 1 IV Gaming Edition

Scris de | 13 septembrie, 2022
Sony Xperia Stream este un accesoriu de răcire, streaming; A debutat şi Xperia 1 IV Gaming Edition

Sony a ţinut pe 12 septembrie un eveniment de gaming, în cadrul căruia a anunţat 2 produse: Sony Xperia 1 IV Gaming Edition, dar şi un accesoriu cunoscut ca Sony Xperia Stream. Acesta din urmă este un accesoriu, practic o husă cu o soluţie de răcire şi streaming.

Xperia Stream este o husă care e gândită pentru Sony Xperia 1 IV şi care se conectează la telefon via USB-C. Include un port HDMI full size, un port LAN, jack audio şi un alt port USB-C în zona de sus. Nu plusează prea mult pe partea de gaming, neavând extra butoane sau joystick-uri. Ce e important e faptul că portul HDMI îţi va permite să scoţi semnal video (jocuri) spre un monitor sau televizor. Poţi ajunge totuşi la rezoluţie maximă 1080p şi refresh rate de 120 Hz.

Poţi conecta dacă vrei şi o placă de captură dacă eşti streamer sau reviewer de jocuri. Răcirea se face pe bază de ventilatoare care se pot controla din meniul Game Enhancer. Sony Xperia Stream costă 150 de euro şi vine ca un cadou dacă vei cumpăra telefonul Sony Xperia 1 IV Gaming Edition, care costă 1200 de euro. El aduce 16 GB RAM şi 512 GB stocare, în rest păstrează toate dotările unui Sony Xperia 1 IV, inclusiv cele 3 camere de 12 MP, ecranul OLED 4K de 6.5 inch şi procesorul Qualcomm Snapdragon 8 Gen 1.

Are şi baterie de 5000 mAh, difuzoare stereo, 5G şi Wi-Fi 6. Cine ia telefonul în ediţia de gaming are cadou şi un Xperia Stream.

Etichete: , , ,