OPPO Reno 9 se lansează oficial pe 24 noiembrie

După o sumedenie de scăpări şi zvonuri, OPPO a confirmat în sfârşit data de lansare a seriei OPPO Reno 9. Se pare că terminalele vor debuta pe 24 noiembrie, iar compania a confirmat asta printr-o invitaţie trimisă presei din China.

OPPO Reno 9 va fi o serie de cel puţin 3 telefoane: OPPO Reno 9, Reno 9 Pro şi Reno 9 Pro+. Designul lor va fi similar cu al seriei Reno 8, doar că de această dată versiunea Pro Plus va avea un modul foto ceva mai protuberant. Cel standard şi cel Pro vor avea culori şi texturi diferite şi doar obiectivele vor ieşi în relief, după model Galaxy S22 Ultra.

Variantele Pro vor adopta ca şi Reno 8 Pro cipul MariSilicon X, care ajută la o procesare foto superioară. Cât despre chipseturi, versiunea Pro standard va opta pentru un MediaTek Dimensity 8100, în vreme ce Reno 9 Pro Plus are un Qualcomm Snapdragon 8 Gen 1. Specificaţiile acestor telefoane vor include şi ecrane OLED de 6.7 inch, cu refresh rate de 120 Hz. Rezoluţiile rămân la Full HD, dar posibil ca modelul Pro Plus să treacă la 2K.

Sunt în cărţi şi baterii de cel puţin 4500 mAh, cu încărcare rapidă, la 67W. Nu e foarte clar dacă primim şi o nouă ediţie de ColorOS, bazată pe Android 13.