Sony lucrează în sfârșit la un senzor de 200MP pentru camerele principale de pe smartphone-uri

Scris de | 19 martie, 2025
Sony lucrează în sfârșit la un senzor de 200MP pentru camerele principale de pe smartphone-uri

Senzorul ISOCELL HP9 de la Samsung, de 200MP, a fost un succes în ceea ce privește camerele periscop telefoto de pe smartphone-uri, fiind utilizat în device-uri ca vivo X100 Ultra, vivo X200 Pro (foto sus), Xiaomi 15 Ultra și, curând și pe vivo X200 Ultra. De asemenea, un alt senzor de 200MP de la Samsung, ISOCELL HP2, este utilizat ca shooter principal pentru cel mai nou flagship al sud-coreenilor, Samsung Galaxy S25 Ultra.

Deci, era pe undeva normal ca și Sony să înceapă să producă un astfel de senzor, iar un zvon venit din China spune că exact asta s-ar întâmpla. Acest senzor de 200MP de la Sony ar urma să fie folosit pentru camerele principale de pe flagship-urile care sosesc mai târziu în acest an, și care vor avea la interior procesoare MediaTek Dimensity 9500 sau Qualcomm Snapdragon 8 Elite 2.

Senzorul companiei japoneze va fi mai mare decât 1/1.3 inchi, dimensiunea celui de la Samsung, lucru care ar putea să îl facă și ceva mai bun, cel puțin în ceea ce privește simpla capacitate de a atrage și folosi lumina. Din nefericire, detaliile despre acest senzor sunt foarte limitate, însă faptul că avem în sfârșit astfel de zvonuri este un lucru bun, pentru că Samsung avea nevoie de puțină competiție în ceea ce privește această zonă de 200MP.

Etichete: , , , , , , ,

Sursa: Sony allegedly working on a big 200 MP sensor for main cameras

Despre: Andrei Brîndușescu

Andrei este cel care caută mai tot timpul o latură amuzantă a lucrurilor, însă poate fi foarte categoric atunci când un gadget sau o tehnologie îl nemulțumește. Urmărește cu mult interes și pasiune sectorul de cybersecurity, precum și noutățile din mobile și lumea audio. Timpul liber și-l ocupă cu gaming pe consolă, filme/seriale și urmărirea meciurilor de fotbal ale celor de la Tottenham – probabil cel mai nesănătos obicei din redacție. Se ghidează după două remarci simple, dar pe care le consideră esențiale atât în lumea tehnologiei, cât și în viață: „to dare is to do” și „sometimes you just have to take a leap of faith”.