The Game Awards anunță nominalizații la titlul de Game of the Year în 2023

Scris de | 14 noiembrie, 2023
The Game Awards anunță nominalizații la titlul de Game of the Year în 2023

The Game Awards, cel mai mare show de decernare a premiilor din industria de jocuri video, are loc vineri, 8 decembrie, începând cu ora 2:30 a României. Geoff Keighley, organizatorul evenimentului, a anunțat oficial categoriile și nominalizații din 2023. Cu această ocazie aflăm și care sunt cele șase jocuri care se vor „lupta” anul acesta pentru titlul de cel mai bun joc al anului (GOTY/Game of the Year).

Care au fost cele mai bune jocuri din 2023

Conform The Game Awards, acestea sunt cele mai bune jocuri din 2023:

Alan Wake 2

Continuarea originalului titlu de tip survival horror după mai bine de 13 ani de la debutul seriei. Produs de finlandezii de la Remedy Entertainment, unul dintre cele mai apreciate studiouri din industrie, Alan Wake 2 a surprins gamerii atât prin abordarea modernă asupra genului survival horror, și firului narativ de excepție, cât și prin tehnologie de ultimă oră, precum utilizarea Path Tracing pentru o atmosferă cât mai înfricoșătoare, care imită comportamentul luminii și umbrelor din realitate.

Baldur’s Gate 3

La mai bine de 20 de ani de la lansarea celor două titluri RPG Baldur’s Gate originale, puțini aveau încredere că studioul Larian ar putea să livreze cu Baldur’s Gate 3 o experiență demnă de a fi considerat un adevărat succesor. Se pare că Larian nu doar a întrecut așteptările, însă a lansat unul dintre cele mai bune RPG-uri din toate timpurile.

Spider-Man 2

Spider-Man 2

Cel mai nou joc Spider-Man oferă o doză „dublă” de oameni păianjen, avându-i ca protagoniști în paralel atât pe Peter Parker, cât și pe Miles Morales. Avem parte de unul dintre cele mai bune jocuri cu super-eroi de până acum, exclusiv pe PlayStation 5. Puteți citi review-ul connect pentru a vedea de ce ni s-a părut că este un joc excelent, dar și ce stângăcii face pe parcurs.

Resident Evil 4

Nu, nu suntem în anul 2005. În 2023, unul dintre cele mai bune jocuri ale anului este tot Resident Evil 4, într-o variantă nouă, refăcută complet cu tehnologie modernă și un gameplay actualizat. Totul este mai mare, mai frumos, mai înfricoșător și atmosfera mai tensionată. Capcom a demonstrat în ultimii ani că o vopsea nouă asupra unui joc clasic poate să merite, atât timp cât proiectul este tratat cu respectul meritat de către jocul original și de către fani, și nu este doar un upgrade de grafică pentru un joc considerat „prăfuit”.

Super Mario Bros. Wonder

Super Mario Wonder review

Mario are parte de o revigorare în 2023. Noul joc îi mută pe acesta și pe prietenii săi în Flower Kingdom, unde tot ce era vechi primește haine noi. Wonder reușește să fie simultan familiar pentru fanii seriei și dar și original prin schimbările aduse formulei clasice. Puteți citi și review-ul acestui titlu pe connect.

The Legend of Zelda: Tears of the Kingdom

zelda-tears-of-the-kingdom

Nintendo are parte de două jocuri în cursa pentru cel mai bun din 2023. Tears of the Kingdom continuă direct povestea din The Legend of Zelda, Breath of the Wild, titlul care a dat startul generației Switch și care a revoluționat design-ul jocurilor open world. Având în vedere complexitatea originalului, cu greu ne-am fi putut imagina că Nintendo va putea veni cu ceva și mai impresionant în această serie. Compania japoneză demonstrează însă că nu duce lipsă de creativitate și a pus uneltele necesare pentru a oferi libertate deplină în mâinile jucătorilor, care descoperă în fiecare zi noi secrete și mecanici de joc în noul titlu Zelda.

GTA VI ar putea fi „surpriza” evenimentului

Pentru a vedea nominalizații tuturor celor 31 de categorii care vor fi premiate în cadrul The Game Awards, puteți vizita site-ul oficial. Tot acolo puteți să votați pentru jocurile și studiourile favorite, organizate pe diverse categorii precum genuri și platforme. Tot la Game Awards vor fi premiați și creatori de conținut, jucători profesioniști de eSports, dar va fi ales și cel mai „așteptat” joc al următorului an.

Ne așteptăm să vedem la The Game Awards și o mulțime de anunțuri exclusive și trailere pentru jocuri noi. Practic, Crăciunul gamerilor începe pe 8 decembrie și ar putea aduce și un anunț de nivel „nuclear”: primul trailer pentru Grand Theft Auto VI.

Etichete: , , , , , , , ,