Xiaomi lansează o nouă variantă de Redmi Note 13 Pro+ 5G și este partener la The Color Run

Scris de | 17 aprilie, 2024
Xiaomi lansează o nouă variantă de Redmi Note 13 Pro+ 5G și este partener la The Color Run

Xiaomi prezintă noul Redmi Note 13 Pro+ 5G Mystic Silver în cadrul ediției The Color Run ce va avea loc în 20 aprilie, în București. De asemenea, compania derulează în prezent, prin canalele proprii de social media, și un concurs ce oferă acces la The Color Run. 

Specificațiile pentru noua variantă de Redmi Note 13 Pro+ 5G sunt aceleași ca pe modelul pe care l-am testat și noi (și al cărui review îl poți citi aici și vedea aici). Adică vine cu un senzor uriaș de 200MP pe spate, principalul punct de atracție al telefonului, o baterie de 5000mAh ce poate fi încărcată cu până la 120W foarte repede, și un Dimensity 7200 Ultra de la MediaTek la interior.

Xiaomi numește noul model de Redmi Note 13 Pro+ 5G „ediția specială Xiaomi Fan Festival”. El are pe spate un finisaj argintiu, care prezintă logo-ul Xiaomi Fan Festival și este acoperit cu sticlă. La fel ca pe alte modele, spatele este foarte strălucitor și reflectă lumina în diferite moduri. Telefonul mai are și un wallpaper exclusiv și mai multe stickere Xiaomi Fan Festival incluse în pachet, și se găsește pe site-ul mi-home.ro la un preț de 2199 de lei.

În ceea ce privește The Color Run, zona dedicată Xiaomi va include nu doar noile smartphone-uri, ci și o serie de dispozitive și accesorii inteligente. De asemenea, va găzdui o serie de activări speciale. De asemenea, pentru cei care vor să testeze noua variantă de Redmi Note 13 Pro+ 5G, aceasta se va găsi între 24 și 28 aprilie în zona specială de experiențe Xiaomi din Mega Mall.

Etichete: , , , , , ,