Top 5 – Jocuri care urmează să se lanseze în 2021

Scris de | 4 august, 2021
Top 5 – Jocuri care urmează să se lanseze în 2021
Foto: Microsoft

Am trecut deja de jumătatea lui 2021, însă orice gamer știe că sezonul lansărilor mari începe odată cu venirea lunii septembrie și începutul toamnei. Astfel, deși am avut parte deja de câteva titluri majore în prima parte a anului, precum exclusivele de PlayStation 5 Ratchet & Clank: Rift Apart și Returnal, sau Hitman 3, care a fost și prima lansare din an, și Resident Evil Village, 2021 nu și-a scos încă „ghearele” proverbiale în materie de jocuri.

Astfel, îți propun să aruncăm o privire la cele mai interesante jocuri care urmează să se lanseze în cea de-a doua jumătate a lui 2021, de la titluri exclusive, până la jocuri multiplatform cu mare accent pe multiplayer.

Top 5 jocuri din 2021 care urmează să se lanseze

Far Cry 6 (7 octombrie)

Cum nu există an fără vreo lansare majoră Ubisoft, nici 2021 nu putea face notă discordantă. De data aceasta, luna octombrie, mai exact data de 7 octombrie, ne aduce un nou titlu din seria Far Cry, în care va trebui să te lupți cu regimul dictatorial al lui Anton Castillo, interpretat de Giancarlo Esposito. Far Cry 6 promite să vină cu un plus din elementele pe care le știi deja din celalalte jocuri (o mulțime de arme, companions și lupta cu un personaj negativ complet nebun), precum și cu o locație nouă, țara fictivă Yara, situată undeva în America Latină.

Foto: Ubisoft

Far Cry 6 va fi disponibil pe consolele PlayStation, Xbox și PC.

Deathloop (14 septembrie)

Intrăm pe teritoriul exclusivelor, iar primul lucru care ne sare în ochi este și primul joc mare al toamnei, Deathloop, care se va lansa pe PlayStation și PC, în ciuda faptului că Bethesda, compania din spatele acestui titlu, face acum parte din familia Xbox. Microsoft a asigurat însă ca jocul își va păstra exclusivitatea pentru o perioadă, astfel că nu îl vom vedea prea curând pe consolele sale.

Despre ce este însă Deathloop? Cei care au jucat Returnal vor fi familiari cu conceptul „Live, Die, Repeat”, făcut popular și de filmul Edge of Tomorrow, în care jucătorul va trebui să moară de mai multe ori într-un joc pentru a învăța diverse lucruri și a fi mai pregătit de înfruntări. Așa funcționează și Deathloop, în care va trebui să distrugi 8 ținte diferite într-o singură zi, iar dacă nu reușești sau ziua se termină, va trebui să o iei de la capăt. Va trebui așadar să înveți din fiecare încercare și să exersezi metode diferite de a-ți elimina țintele.

Deathloop va fi disponibil pe PlayStation 5 și PC.

Battlefield 2042 (22 octombrie)

Un joc despre care am mai scris în câteva rânduri este Battlefield 2042, cel mai nou titlu din seria de shootere de război a celor de la EA, un joc foarte așteptat de fanii genului.

Seria Battlefield ajunge în viitorul apropiat, în anul 2042, iar gameplay-ul jocului și trailer-ul de prezentare sunt motive suficiente pentru a te entuziasma și a te pregăti deja de noul joc. Avem, ca de obicei, un război Rusia – SUA, care se va desfășura însă pe hărți noi, uriașe, din întreaga lume (de la Antarctica la o metropolă din Coreea de Sud) și cu evenimente climatice majore, precum tornade, gata să schimbe câmpul de bătălie în orice moment. Adaugi la aceste elemente și faptul că pe noile console și PC vor putea fi până la 128 de jucători într-un singur meci și haosul este garantat pentru unul dintre cele mai așteptate jocuri din 2021.

Battlefield 2042 va fi disponibil pe consolele PlayStation, Xbox și PC.

Forza Horizon 5 (5 noiembrie)

screenshot forza horizon 5
Foto: Microsoft

Avem iarăși un titlu exclusiv, de data asta pentru Xbox și PC – Forza Horizon 5. Următorul titlu din una dintre cele mai celebre serii de jocuri de curse ne trimite în Mexic, într-un peisaj recreat cu extrem de multă fidelitate și atenție de către cei de la Playground Games. Cei care au pierdut sute de ore în Forza Horizon 4, la fel ca subsemnatul, știu deja la ce să se aștepte: o lume open-world vastă, cu o mulțime de mașini și un joc perfect pentru testat orice monitor sau televizor, datorită unei grafici superbe. Posesorii de Xbox Game Pass vor putea juca Forza Horizon 5 gratuit, chiar din data lansării.

Forza Horizon 5 va fi disponibil pe consolele Xbox și PC.

Halo: Infinite (2021)

Fanii Xbox m-ar fi crucificat probabil dacă nu includeam pe această listă și Halo: Infinite, un joc care trebuia să se lanseze anul trecut, odată cu inaugurarea noului Xbox Series X. Reacția de nemulțumire a fanilor față de primul trailer de gameplay i-a făcut însă pe cei de la Microsoft să amâne cu un an noul titlu din seria sa cea mai celebră de jocuri, iar lucrul acesta pare să fi fost de bun augur, dacă ne ghidăm după felul în care arată acum jocul.

Halo: Infinite te va pune din nou în pielea lui Master Chief, pentru o nouă aventură în care acesta va trebui să salveze omenirea și vine cu un mod multiplayer complet gratuit, care cu siguranță va atrage o mulțime de jucători noi către titlul exclusiv al studiourilor Microsoft. La fel ca Forza Horizon 5, Halo: Infinite va fi disponibil din prima zi, gratuit, prin Xbox Game Pass.

Halo: Infinite nu are încă o dată de lansare, însă va fi disponibil pe consolele Xbox și PC.

Bonus: Legend of Zelda: Skyward Sword HD / Back 4 Blood / Dying Light 2

Pentru că nu aveam cum să îi uităm pe utilizatorii de Switch, merită menționată lansarea lui Legend of Zelda: Skywards Sword HD, un remake care, cel puțin în teorie, ar trebui să facă așteptarea pentru Breath of the Wild 2 mai ușoară, și pe care fanii seriei îl pot deja juca de aproximativ două săptămâni.

Foto: Microsoft / Back 4 Bloods

De asemenea, pentru că genul zombie nu a mai primit de mult ceva titluri bune, anul acesta vine cu două noi jocuri care te vor trimite în luptă cu armatele de „nemorți”: Back 4 Blood (12 octombrie) și Dying Light 2: Stay Human (7 decembrie). Ambele promit experiențe radical diferite, Back 4 Blood mizând pe distracția care vine din sesiunile multiplayer în care ucizi zombie, în timp ce Dying Light 2 vine cu o poveste lungă și același parkour care a făcut ca primul joc să aibă un succes extraordinar.

Etichete: , , , , , , , , , ,