Recenzie album: The Shins – Port of Morrow – Astenie de primăvară

⇣ Sari la articol

The Shins – Port of Morrow

8/10

Text de: Marius Ghenţ

James Mercer revine de la experimentul electronic realizat alături de producătorul Danger Mouse pentru a reînvia o trupă cu renume pe scena indie americană. Port of Morrow e pentru romantici, dar poate fi apreciat de oricine. După o pauză de 5 ani, The Shins lansează un material discografic cu un sunet optimist, chiar şi atunci când versurile exprimă contrariul. Acest lucru e greu de realizat. Mai mult, nu trebuie să apreciezi genul indie pentru a conştientiza valoarea albumului. Pentru Port of Morrow îţi ajung o pereche de urechi şi o minte nostalgică.

Din punct de vedere al versurilor James Mercer excelează. Americanul cântă pe un ton jovial: „but a tiny few are having all of the fun, get used to the dust in your lungs”, pe piesa No Way Down. E o temă constantă pe parcursul albumului. Versurile dezvoltă un caracter de optimism atunci când sunt cântate de James Mercer, chiar dacă pe foaie sunt de cele mai multe ori simple regrete: „Love’s such a delicate thing that we do, we’ve nothing to prove / Which I never knew.” Piesa September e poate cea mai sinceră declaraţie de pe tot albumul: „I’ve been selfish and full of pride / And she knows deep down there’s a little child”

Din punct de vedere muzical am sesizat anumite influenţe electronice, însă stilul trupei a rămas la fel ca pe albumele anterioare, adică un rock alternativ făcut ca la carte. Piesele „September”, „Simple Song” şi „No Way Down” dovedesc această constantă, ceea ce, în acest caz, e un lucru bun. Există, totuşi, şi piese cu un sunet psihedelic, precum piesa Port of Morrow, care încheie perfect albumul pe un ton înfricoşător.

Lansat pe 20 martie, Port of Morrow e soundtrack-ul asteniei de primăvară. Vremea nu se potriveşte cu nostalgia relaţiilor din trecut. Soarele te cheamă să-i îmbrăţişezi razele, în timp ce strângi sticla. Natura îţi oferă atmosfera potrivită pentru renaştere, dar tu nu poţi nici să te ridici din pat. Nu putem alege să fim fericiţi. Fericirea vine, dar niciodată chemată. Albumul nu promite remediul, dar îţi arată că e normal să simţi această antiteză dintre optimismul din exterior şi pesimismul din interior. Pe Port of Morrow nu eşti niciodată singur în suferinţă.